Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ardeleanu: Deciziile fostul ministru Andronescu demonstrează intenţia Guvernului Ponta de a distruge învăţământul românesc

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu consideră că deciziile luate de fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu au demonstrat clar intenţiile Guvernului Ponta de a distruge sistemul de învățământ românesc, în primul rând prin nerespectarea principiilor și prevederilor Legii Educației Naționale aflate în vigoare.

„Am semnalat de multe ori în ultima perioadă greșelile impardonabile pe care fosta conducere a Ministerului Educaţiei le-a comis, pe seama muncii profesorilor, a eforturilor elevilor și a înțelegerii familiilor acestora față de nevoile și greutățile inerente cu care se confruntă o școala ce se reformează. Bacalaureatul a fost ,începerea noului an școlar a avut două date, clasa pregătitoare a reprezentat terenul unor dispute în societate ce nu își aveau nici un rost, schimbările politice la nivelul conducerilor unităților de învățământ au generat nemulțumiri masive și a avut loc o politizare fără precedent după 1990 a întregului sistem de învățământ din România”, a declarat Sanda-Maria Ardeleanu.

Ardeleanu critică blocarea concursului pentru 2.000 de posturi în învăţământul superior

Deputatul PDL de Suceava a adăugat că fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu a creat „cel mai mare haos” pe care învățământul românesc l-a cunoscut vreodată. Ardeleanua arătat că un exemplu în acest sens este cazul celor aproape 2.000 de posturi vacante pe care universităţile de stat şi private din România le-au scos la concurs în data de 21 decembrie 2012.

Ardeleanu a arătat că după scoaterea la concurs a acestor posturi, în data de 27 decembrie 2012 a fost publicat Ordinul nr.6560/2012, semnat de Ecaterina Andronescu, care prevede noi standarde minimale pentru accesul la o funcție superioară în ierarhia din sistemul univeristar.

„Nu pot înțelege care este raționamentul pentru care Ministerul Educaţie

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 14 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°