Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antibiotic de la urşii panda

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Organismul urşilor panda are capacitatea de a produce un antibiotic foarte puternic, substanţă care poate distruge aşa-numiţii „supermicrobi“ rezistenţi la tratamentul medicamentos, se arată într-un articol publicat de Yahoo!News. Descoperirea aparţine unei echipe de oameni de ştiinţă de la Universitatea de Agricultură din China, care a constatat că este vorba de o substanţă care se găseşte în sângele acestor animale. Potrivit cercetătorilor, compusul antibiotic, numit catelicidin-AM, care este eliberat de sistemul imunitar al urşilor panda pentru a apăra organismul de posibilele infecţii, distruge atât ciuperci, cât şi specii de bacterii. Antibioticul este atât de puternic încât poate ucide bacteriile în mai puţin de o oră, un rezultat notabil, dacă ţinem cont de faptul că cele mai multe dintre substanţele de acest gen folosite în tratamentul medicamentos au nevoie de o perioadă de timp de cel puţin şase ore.

Descoperirea cercetătorilor chinezi prezintă implicaţii semnificative pentru sănătate şi pentru domeniul medical, întrucât în laboratoarele marilor companii farmaceutice se lucrează din greu pentru găsirea unor metode noi şi eficiente de combaterea a bacteriilor, care devin din ce în ce mai rezistente. Profesorul doctor Xiuwen Yan, coordonatorul cercetării, a explicat că este nevoie urgentă de dezvoltarea unui tip nou de agenţi antimicrobieni care să aibă capacitatea de a distruge superbacteriile asupra cărora antibioticele existente în prezent nu mai au nici un efect. Potrivit profesorului chinez, substanţele produse în mod natural în sângele unor specii de animale, aşa cum este cazul urşilor panda, prezintă un risc mult mai scăzut de a genera tulpini de bacterii rezistente la antibiotice. Cercetarea în acest sens continuă cu căutarea unor modalităţi noi de a transforma compusul natural într-un medicament împotriva bacteriilor sau într-o substanţă an

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum 46 minute
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°