Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul portret al ducesei de Cambridge, operă de artă sau kitsch?

Publicat in Adevarul, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Primul portret oficial al ducesei de Cambridge a fost dezvelit vineri, la National Portrait Gallery din Londra, prilejuind discuţii aprinse şi numeroase dezbateri cu privire la modul în care Kate Middleton este înfăţişată.

Lucrarea lui Paul Emsley i-a luat acestuia câteva luni, scrie BBC, iar pictorul a avut şi două şedinţe cu ducesa, acesta urmărind totodată o serie de fotografii ale acesteia.

Portretul este acum expus la National Portrait Gallery din Londra.

Emsley a fost ales de către directorul galeriei, Sandy Nairne. Catherine Middleton, care a studiat istoria artei la Universitatea St. Andrews, a fost implicată şi ea în procesul de selecţie.

Ducesa, în vârstă de 31 de ani, a cărei sarcină a fost anunţată luna trecută de către familia regală, s-a întâlnit cu artistul în mai 2012 în studioul acestuia şi apoi încă o dată la Palatul Kensington.

“Umbră şi lumină”

Emsley spune că ea şi-a exprimat dorinţa de a fi portretizată într-un mod care să îi evidenţieze naturaleţea, fără să dorească să fie prezentată într-un mod prea formal.

“Nu am prea multe lucruri în fundal. Îmi plac chipurile mari, le găsesc puternice şi tipic contemporane”, a spus el.

“Să mai arăţi şi altceva înseamnă să distragi atenţia”.

Alte persoane care i-au pozat artistului au fost şi preşedintele Africii de Sud, Nelson Mandela şi scriitorul V. S. Naipaul. În 2007, a câştigat un premiu pentru un portret realizat unui alt artist, Michael Simpson.

“Astăzi, fotografia este atât de avansată, încât este mult mai simplu să iei fotografii şi să lucrezi după ele”.

Zâmbetul lui Kate

Iniţial, Emsley a plănuit să producă un portret “serios” al ducesei. Dar întâlnirea cu aceasta l-a determinat să se răzgândească.

“A fost alegerea corectă ca ea să zâmbească. Arată cine este cu adevărat”, a spus el.

“Am modificat uşor culoare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 4 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 6 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 5 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 7 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 5 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°