Despre martirii „Rugului Aprins al Maicii Domnului” auzim tot mai rar, citim întîmplător. Ampla mişcare pe care au declanşat-o în rîndul teologilor şi intelectualilor cu tot ce a decurs din ea nu este o temă „de actualitate”. Nici faptul că întreg grupul de la Antim a fost alcătuit din eroici opozanţi ai comunismului, începînd cu preoţii şi sfîrşind cu impresionantul grup de studenţi , nici ţinuta lor morală impecabilă, nici măcar simbolul susţinut prin atitudine fermă, dedicată credinţei şi adevărului nu este un subiect „fierbinte”. Organizaţie legal constituită , „Rugul Aprins al Maicii Domnului”se înfiripase odată cu invazia sovietică în România .
După cum era de aşteptat şi după cum se cunoaşte, puterea comunistă a intervenit cu brutalitate în reprimarea acestei nobile iniţiative, aşa cum a făcut-o mereu cu oricine îndrăznea să se opună formării „omului nou”. Religia era prima care trebuia sa dispară şi laolaltă cu ea întreaga cultură naţională. Implacabil, destinul avea să-şi arate chipul sub forma distrugerii: întregul grup de la Antim va fi condamnat la închisoare în urma sumbrei Sentinţe numărul 125 din 8 noiembrie 1958, hotărîtă de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară- Colegiul de Fond. Dosarul 2164/1958 se închide în şedinţa din 29 octombrie 1958, cînd inculpaţii, sunt acuzaţi, în majoritate, de „crimă de uneltire contra ordinei sociale şi pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”.
Sunt necesare cîteva precizări în legătură cu grupul de la Antim. El a fost incriminat în „lotul Rugului Aprins” şi îi cuprinde pe preoţii Teodorescu Alexandru (poetul Sandu Tudor), Făgeţeanu Alexandru, Ghiuş Vasile Benedict, Braga Roman, Boghiu Serghie Sofian, Dubneac Felix, Papacioc Anghel Arsenie, pe studenţii Văsîi Gheorghe, Mironescu Şerban, Rădulescu Nicolae, Pistol Grigore Dan şi Mihăilescu Emanoil. Pe
