Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telenovela drumurilor judeţene: se fac sau nu se fac VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Contractul pentru modernizare a peste 400 km de drumuri judeţene stă sub semnul întrebării, deşi licitaţia a fost atribuită încă din 2011. Consiliul Judeţean spune că va lua o decizie în perioada următoare. Între timp pregăteşte alte licitaţii, pentru modernizarea a încă 200 km.

Ultima încercare a Consiliului Judeţean de a se înţelege cu consorţiul condus de Kiat privind demararea lucrărilor de modernizare a celor peste 400 de km de drumuri judeţene, prevăzute în contractul licitat în vara lui 2011, se încheie cu un eşec. Lucrările de proiectare şi de execuţie urmau să înceapă cu un prim tronson, Ţaga - Geaca - Cămăraşu, însă nici în privinţa acestuia, consorţiul Kiat nu şi-a respectat angajamentul contractual.

În consecinţă, preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, a anunţat că trebuie luată o decizie cu privire la situaţia Kiat. Între timp, sunt pregătite alte tronsoane pentru a fi scoase la licitaţie, un total de peste 200 km.

Planul Consiliului Judeţean de a reabilita drumurile judeţene bate pasul pe loc, deşi licitaţiile privind atribuirea celor două pachete de tronsoane, cu un total de 320 km, respectiv de peste 400 km, au fost adjudecate încă din 2011. În cazul pachetului câştigat de consorţiul condus de Samus, de 320 km, situaţia stagnează din pricina procedurii de avizare a lucrărilor. Propunerile tehice au fost însă aprobate de Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) - subordonată Consiliului Judeţean - ceea ce presupune că lucrările vor începe, totuşi, anul acesta, cel puţin pe anumite tronsoane. „În privinţa consorţiului condus de Samus încă nu am întâmpinat probleme. Chiar dacă procedura de avizare merge mai greu, măcar avem certitudinea că lucrările vor începe", a apreciat Uioreanu.

În cazul consorţiului condus de Kiat, situaţia nu stă mai bine nici de data aceasta. A trecut mai bine de u

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum o ora
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 3 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 5 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 4 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 5 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 2 ore
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 6 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°