Tricolorii vor întâlni reprezentativa Australiei în data de 6 februarie, la Marbella, într-o partidă de verificare.
Selecţionerul reprezentativei Australiei, Holger Osieck, a declarat că naţionala României, adversara din 6 februarie într-un meci amical, este o echipă competitivă, iar jucătorii săi vor susţine un test foarte bun în perspective partidelor oficiale.
"Meciul cu România este o bună oportunitate să vedem la lucru o serie de jucători împotriva unei echipe foarte bune, echipa României este un adversar foarte competitiv, interesant. La partidele cu Republica Corea şi Hong Kong am integrat o serie de jucători în lot, iar concurenţa a crescut. Meciul cu România nu va fi pentru noi un simplu amical, ci un bun test pentru echipa mea înaintea importantului joc de calificare cu Oman", a spus Osieck pentru site-ul oficial al Federației Australiene de Fotbal.
Echipa naţională a României va întâlni în 6 februarie, de la ora 21.00, pe Estadio Municipal din Marbella (Spania), într-un meci amical, naţionala Australiei.