Ministerul Sănătăţii va demara în acest an o serie de proiecte pilot pe medicina de urgenţă, a declarat la Tîrgu-Mureş secretarul de stat Raed Arafat. Vor fi şi programe de tratament şi intervenţie revoluţionare, care deocamdată vor funcţiona la câteva centre medicale din ţară.
„Va fi un program de sprijin pentru accidente cerebrale, program pilot în cinci centre medicale din care face parte şi Tîrgu-Mureşul, Bucureşti, Timişoara, Iaşi. Este un program experimental pentru terapie de urgenţă la bolnavii care au un cheag de sânge în cap, deci care nu e hemoragie, administrând unele medicamente care pot să dizolve cheagul evitând să rămână omul paralizat pe viaţă. Vom merge cu el foarte atent şi dacă vom reuşi să implementăm programul corect, îl vom extinde la alte centre în următorii doi ani”, a declarat Raed Arafat. Acest program va fi funcţional din luna martie a acestui an.
Raed Arafat a declarat că „mai există un program destinat traumei pentru toate implanturile şi dispozitivele medicale care reprezentau o problemă de cost în spitale şi care va merge pe program pilot, pe un număr de centre în acest an, care cel mai probabil se va extinde anul viitor. Sunt fonduri alocate în buget, avem alocat în acest an pentru traumă, terapie intensivă şi accidentele vasculare cerebrale, în jur la 220-200 de milioane de lei, sunt fonduri alocate pentru a începe proiectul, este o sumă destul de semnificativă”.
Ministerul Sănătăţii va aloca în acest an fonduri şi pentru dotarea unităţilor de medicină de urgenţă din ţară.
„Sunt două programe, unul pe dotare pe dezastre, pe care trebuie să-l finalizăm şi va fi valabil pe mai mulţi ani, şi unul care este pe partea de intervenţie pe urgenţe, acesta este pe elicoptere şi ambulanţe. Există fonduri, o să anunţăm exact cantităţile care se vor lua în curând, după ce se aprobă bugetul. Vom continua până