Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Prioteasa vrea şefia regiunii Oltenia

Publicat in Radical de Dolj, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, şi-a anunţat intenţia de a-şi depune candidatura pentru funcţia care va asigura conducerea viitoarei regiuni Oltenia.

Preşedintele Consiliului Judeţean şi lider al organizaţiei Dolj a PSD, Ion Prioteasa, şi-a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, intenţia de a-şi depune candidatura pentru funcţia care va asigura conducerea viitoarei regiuni Oltenia, în perspectiva reorganizării administrativ-teritoriale a României.

„Sigur că o candidatură pentru această funcţie de guvernator va fi luată în discuţie şi de către Biroul Politic Judeţean al PSD Dolj, care îşi va spune un punct de vedere în acest sens. Dar în ceea ce mă priveşte răspunsul este categoric: «DA», îmi voi depune candidatura”, a declarat vicepreşedintele PSD Ion Prioteasa. Cred că judeţul Dolj, cel mai mare din Oltenia, şi cei aproximativ 200.000 de oameni care mi-au dat votul pentru a fi ales preşedinte al consiliului judeţean – de altfel, între cele mai mari scoruri electorale obţinute de cineva în România, mă obligă pe mine să intru într-o competiţie pentru funcţia de guvernator. Eu cred că doljenii şi-ar dori să vadă pe cineva din acest judeţ în fruntea regiunii Oltenia, care va avea Capitala la Craiova.”, a declarat Ion Prioteasa.

Potrivit lui Prioteasa, viitorul guvernator va trebui să aibă, pe lângă alte calităţi, şi un spirit organizatoric foarte bun. „Cel care va veni aici, pe această funcţie de guvernator, trebuie să aibă un spirit organizatoric foarte bun, pentru că, aşa cum se ştie, lucrurile de început sunt şi cele mai grele. Doi-trei ani de zile va dura până ce lucrurile se vor aşeza şi vor începe să funcţioneze aşa cum trebuie. Guvernatorul, funcţie care practic se va naşte odată cu înfiinţarea regiunilor, va fi ales de către primarii din întreaga regiune şi consilierii judeţeni. Probabil că într-o zi se vor strânge toţi, prima

Articolul in Radical de Dolj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver

News.ro acum o ora
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Este oficial! România scapă de vizele pentru SUA peste două zile. Anunțul făcut de ambasada de la Washington

Ziare.com acum o ora
România scapă oficial de vizele pentru SUA peste două zile. Mai precis, pe 10 ianuarie, când vor fi semnate actele oficiale de către oficiali români și americani. Anunțul a fost făcut de ambasada României la Washington. Secretarul pentru Securitate

Uniunea Europeană acuză Rusia că duce un „război hibrid” împotriva Republicii Moldova şi că folosește gazul „ca armă”

Ziare.com acum 2 ore
Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a acuzat marţi seara, 7 ianuarie, Rusia că utilizează gazul ca armă şi că duce un război hibrid în Republica Moldova, unde regiunea separatistă prorusă Transnistria nu mai este aprovizionată cu gaze ruseşti de

FR Gimnastică: Ana Maria Bărbosu a fost admisă la Universitatea Stanford. Şi Lilia Cosman îşi va continua studiile în SUA

News.ro acum 2 ore
Federaţia Română de gimnastică a anunţat, miercuri, că sportivele Ana Maria Bărbosu şi Lilia Cosman îşi vor continua studiile în SUA. Bărbosu a fost admisă la Stanford University, iar Lilia Cosman la Michigan State University. Corina Moroşan, direct

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi: Observăm o creştere îngrijorătoare a numărului de viroze respiratorii. Patru pacienţi cu gripă de tip A necesită îngrijiri de terapie intensivă

News.ro acum o ora
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, susţine că există o creştere îngrijorătoare a numărului de cazuri de viroze respiratorii, iar patru pacienţi cu gripă de tip A sunt în prezent internaţi în secţia de terapie int

Apariție inedită la protestul polițiștilor din fața sediului IPJ Constanța. Cine s-a alăturat acțiunii de protest (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 20 minute
Astăzi, 08.01.2025, începând cu ora 12.00, polițiștii constănțeni participă la o acțiune de protest ce se desfășoară în fața sediului IPJ Constanța. La acțiunea de protest din fața sediului IPJ Constanța participă aproximativ 150 de polițiști. Prin

Şedinţă a coaliţiei de guvernare pentru alegerile prezidenţiale şi candidatul comun

Mediafax acum 5 ore
Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc, miercuri, în prima şedinţă din 2025. Discuţiile vor viza calendarul alegerilor prezidenţiale, candidatul comun al alianţei şi bugetul de stat pe anul 2025.

Un deces şi 87 de cazuri noi de Covid, în ultima săptămână

Mediafax acum 3 ore
Conform instituţiei, în perioada 30 decembrie 2024-5 ianuarie 2025, au fost înregistrate 87 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere cu 44,9% faţă de săptămâna precedentă. 24 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor p

Rata şomajului a ajuns în România la 5,3%, în luna noiembrie 2024

Ziua Constanta acum 2 ore
Rata şomajului a ajuns în România la 5,3%, în luna noiembrie 2024, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de octombrie 2024, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres.ro Rata şomajului la băr

Alertă la Los Angeles! Un incendiu uriaş s-a extins într-un cartier rezidenţial de lux! zeci de mii de persoane, evacuate

Ziua Constanta acum 2 ore
Este alertă în Los Angeles după ce un incendiu uriaş s-a extins într-un cartier rezidenţial de lux, pe coasta de vest a oraşului. Conform Antena3CNN.ro, peste 30.000 de oameni sunt evacuaţi, iar focul a cuprins o suprafaţă de peste 485 de hectare. P

Vremea

București
acum

13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

10°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/7°
Constanta
acum

12°
mie.

8°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/10°
joi

6°/13°
vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

1°/10°
sâm.

-0°/5°