Procesul referendumului de la Cluj a început cu o amânare cerută de inculpaţi pentru angajarea unor avocaţi.
Trei dintre cei 17 inculpaţi din dosarul referendumului au fost prezenţi la procesul care a început la JUdecătoria Cluj-Napoca. Printre aceştia şi Dumitru Samson, fiul vitreg al fostului ministru Corneliu Dobriţoiu. Acesta consideră că acuzele din rechizitoriu nu vor rezista în instanţă.
La Judecătorie a fost prezent şi Dumitru Samson, fiul fostului ministru al Apărării, inculpat în dosar pentru că ar fi oferit bani, dar şi alte foloase, pentru a determina mai multe persoane să voteze la referendumul din 29 iulie. Acesta a declarat că acuzele sunt o glumă. De la proces a lipsit temutul interlop Bogdan Măgurean, zis Kamaz.
"Acuzele sunt unele eu le consider o gluma avand in vedere ca ni se arunca in carca un furt de 11 voturi dupa calculele matematice. instanta isi va spune pana la urma punctul de vedere. Cine era in sala nu are niciun fel de legatura cu mine. nu cunosc pe nimeni care era in sala eu n-am dat nicio declaratie pana in mom acesta. nu ati dat in fata proc? ni. veti da in insanta? probabil ca da", a precizat Dumitru Samson, inculpat.
Unul dintre inculpaţi, liderul Alianţei Civice Democrate a Romilor din Cluj, a recunoscut că a fost sunat de interlopul Bogdan Măgurean pentru a duce oameni la vot contra mici şi bere.
"Am vb la telefon si pentru asta sunt acuzat. cu cine? cu bogdan magurean. despre ce? despre voturi. care era scopul? era da duc tiganii la vot, dar n-am putut ca eram la cantat. am dovada la dosar. cati? cati vroiau sa mearga. bani? nu o oferit bani. a zis ca ia la tigani cate o bere un mic", a precizat Nicuşor Hanzi, inculpat.
Bogdan Măgurean, zis Kamaz, a lipsit de la proces. Instanţa a emis mandat de aducere pe numele lui pentru termenul următor care va fi în 8 martie. În dosar sunt inculpaţi 17 per