Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, azi, că în cazul în care fotbalul profesionist nu va beneficia de facilităţi fiscale, societăţile care administrează cluburile din Liga I s-ar putea muta în Bulgaria, unde taxele sunt mai mici.
Oficialul LPF consideră aceasta ca o variantă mai bună de a evita fiscalitatea ridicată din România decât solicitarea fotbaliştilor de a deveni cetăţeni ruşi, după modelul celebrului actor francez Gerard Depardieu. "De ce să ceară fotbaliştii cetăţenie rusă, pot merge cluburile aici, în Bulgaria, că e lângă noi, şi au taxe mici bulgarii. Trebuie discutat cu noul guvern. Categoric vom găsi înţelegere. Dacă moare sportul, moare ţara. Şi aşa avem o ţară bolnavă, asta ar mai trebui să dispară şi sportul. Vom avea întâlnire cu membrii guvernului, dar numai după Adunarea Generală a ligii, să vedem ce poziţie au cluburile. Nu fac nimic fără aprobarea Adunării Generale. O să dispară fotbalul profesionist în viitor, vă spun de acum. Dacă situaţia economică nu se îndreaptă şi guvernul nu vine cu facilităţi pentru sport, sportul moare. Nu fotbalul profesionist, sportul în general moare. Toate sporturile de echipă sunt pe ducă în România. Eu nu spun că ar trebui să se dea bani fotbalului profesionist, să nu se înţeleagă greşit. Eu aş vrea să facă ce au făcut ungurii. Ungurii au făcut 80 de centre de copii şi juniori, să facă şi guvernul nostru măcar opt. În plus, dacă nu scade fiscalitatea sportul moare", a declarat Dragomir pentru MEDIAFAX.
Vrea sprijin de la oamenii de fotbal din Parlament
Şeful ligii speră ca oameni de fotbal precum Gigi Becali sau Gigi Neţoiu, aleşi în Parlamentul României, să poată obţine facilităţi fiscale pentru fotbalul profesionist: "Noi avem prim-ministru un fost sportiv de performanţă, avem şeful Senatului şi probabil viitorul preşedinte, care a fost unul dintre cei m