După părerea mea şi, cu siguranţă nu doar a mea, liderii generaţiei 2000 din regia românească sunt Radu Afrim şi Radu Alexandru Nica. Ambii, absolvenţi ai Secţiei de specialitate de la ceea azi se numeşte Facultatea de Teatru şi Televiziune de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj.
Afrim şi-a încheiat studiile de regie în anul 2000, a montat mai întâi în teatre independente sau spectacole de studio la instituţii teatrale de stat. S-a dovedit de la bun început un răzvrătit, a scandalizat adesea “critica respectabilă”, i-a provocat vertijuri celebrului Michael Billington cu spectacolul său după Trei surori de la Teatrul “Andrei Mureşanu” din Sfântul Gheorghe.
Într-un răstimp relativ scurt, a dobândit recunoaşterea breslei, mai întâi printr-o nominalizare la premiul de regie al UNITER (2002) pentru Alge, după Casa Bernardei Alba, spectacol montat la Teatrul mai sus menţionat. Plastilina de la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploieşti şi joy.mega.joy. de la Teatrul “Odeon” din Bucureşti i-au adus în 2005, respectiv 2006, premiul de regie. A mai fost nominalizat pentru aceeaşi distincţie în 2008 pentru spectacolul cu Omul-pernă de la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila. Mi-e greu să spun de ce i-a fost refuzată.Radu Alexandru Nica şi-a consolidat studiile în Germania. Spectacolul său de debut cu Nora de la Secţia română a Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, i-a adus un premiu UNITER, aceasta după ce mai toată lumea a fost entuziasmată de Am angajat ucigaş profesionist, montare de absolvenţă, realizată la Secţia germană a aceluiaşi Teatru.
Creaţia sibiană cu „Breaking the Waves” sau „Binecuvântata viaţă a lui Bess din 2009” şi cea din 2011 de la Teatrul German de Stat din Timişoara (unde acum este director adjunct artistic) cu Mountainbikerii au fost nominalizate la premiul pentru cel mai bun spectacol.Radu Afrim
A montat relativ mult pe s
