Cariera lui Mihai Botez are şi elemente care făceau plauzibile contactele lui cu Securitatea. Matematician talentat, lucrase de tînăr într-un domeniu în care şcoala românească obţinuse succese. A beneficiat de contextul, sau de norocul, să se facă remarcat. Şi-a susţinut teza de doctorat la Centrul de Statistică Matematică al Academiei Române, la 26 de ani, şi l-a cunoscut pe Mircea Maliţa, atunci adjunct al ministrului Afacerilor Externe, care l-a propus pentru CEPECA – Centrul pentru perfecționarea cadrelor de conducere din întreprinderi din București, înființat pe baza unui acord tripartit dintre Guvernul român și două Agenții specializate ale ONU, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Biroul Internațional al Muncii (BIM).
În 1970, Mihai Botez s-a înscris în PCR din motive numite, chiar de el însuşi, mai degrabă oportuniste. Cu ajutorul lui Malița, devenit între timp ministrul Învățămîntului, înființează Laboratorul de Cercetări Prospective al Universității din București, unde va scrie un apreciat curs de metodologie a studiilor de prognoză. În 1974, la propunerea Federației Internaționale a Studiilor asupra Viitorului, Laboratorul de Cercetări Prospective devine Centrul Internațional de Metodologie a Studiilor asupra Viitorului și Dezvoltării, afiliat Universităţii din Bucureşti. Conduce Centrul pînă în anul 1977, cînd, după cutremur, acesta a fost desființat împreună cu alte instituții.
Poziția la Centrul Internaţional de Studiere a Viitorului şi Dezvoltării, afiliat la Federaţia mondială de profil, implica intense contacte cu cercetători din afară şi, se poate afirma, ar fi fost ideal pentru plasarea unor spioni. De-a lungul vremii, Botez trebuie să fi avut contacte cu ofiţeri de Securitate, căci era obligat să declare întîlnirile sale în virtutea prevederilor Legii 23/ 1971, înăsprite în anii următori, privitoare la de
