Înscrierile pentru ocuparea funcţiilor de director medical şi economic din cadrul Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni s-au finalizat. Cel care râvneşte la funcţia de director medical al unităţii este medicul Mircea Stoenoiu, fost inspector sanitar la DSP Vrancea, dar şi fost manager al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Pentru postul de director economic s-a înscris Gina Şerban, cea care ocupă şi în prezent această funcţie. Concursul va avea loc vineri, 18 ianuarie, şi va consta în două probe: una scrisă şi una practică.
Şi spitalul din Vidra a scos la concurs posturile de director medical şi director economic, data limită de depunere a dosarelor fiind 17 ianuarie. Până în prezent nicio persoană nu s-a înscris la concursul pentru ocuparea celor două posturi, care a fost programat pentru 25 ianuarie.