In copilăria mea,  petrecută în micul orăşel de la poalele dealului Naftuli,  cum ningea şi viscolea puțin mai tare, Săveniul rămânea izolat de capitala judeţului. Peste așezare se așternea o liniște de basm, tulburată doar de zurgălăii săniilor trase de cai. Noi, copiii, eram foarte fericiţi atunci, pentru că se suspendau în acele zile şi cursurile, mulţi dintre elevi locuind în  satele limitrofe, îngropate şi ele în zăpadă. “Minunea” nu dura decât trei-patru zile, fiindcă tovarăşii de la judeţ se luau voiniceşte la trîntă cu iarna, iar utilajele de deszăpezire, cele mai multe primitive, de genul plugurilortrase de cai, biruiau în final nămeţii. Asta se întâmpla acum aproape cinci decenii ... Ce se întâmplă acum, în anul de grație 2013?  Ninge și viscolește câteva ore bune și gata, Botoșaniul devine oraș închis. Domnii de la județ, cu atribuții de serviciu în rezolvarea situației, reacționează în ton cu pulsul vremurilor pe care le trăim. C-așa le stă bine unor domni. Înainte de a se apuca de treabă în teren, politizează situația, fiindcă dă bine la mase. Se sună mobilizarea. Videoconferințe cu miniștrii de la București, comandamente ad-hoc, discuții aprinse  prin birouri bine încălzite, nu sunt utilaje sau dacă sunt, sunt cele de pe vremea tovarășilor. Bugetele de austeritate nu au permis achiziționarea altora, performante. Se caută un țap ispășitor și este repede găsit în firma care a câștigat licitația pentru deszăpezire. Dar până la el, nu se acționează? Cum să nu ? Cu calm, cu o lentoare programată, fără încrâncenare, că doar o viață avem toți și dacă nu ne cruțăm noi, apoi cine să ne cruțe?!  Blesteamă și amenință câțiva călători blocați în municipiu, că nu pot ajunge în județ, la casele lor? Cine i-a pus să se pornească la drum pe o asemenea vreme? Să se descurce cum pot! Urlă mass-media locală, ajung ecouri și în cea cu impact național și mai-marii momentulu