Cel puţin 92 de morţi în urma unei serii de atentate comise joi, 11 ianuarie, în Pakistan a dintre care 81 într-o instituţie frecventată de membri ai minorităţii şiite.
Un prim atac cu bombă a provocat moartea a 11 persoane şi rănirea altor 27 într-o piaţă foarte frecventată din Quetta, capitala provinciei pakistaneze instabile Balucistan, care este provincia cea mai săracă din Pakistan, vecină cu Iran şi Afganistan. Dispozitivul exploziv a fost amplasat pe un vehicul al unei unităţi de paramilitari, potrivit informaţiilor unor surse locale prezentate de mediafax.
În cursul serii, un dublu atentat a vizat un club de biliard plin dintr-un alt cartier din acelaşi oraş cu majoritate şiită, conform autorităţiilor locale. Acest atentat a provocat 81 de morţi, dintre care “nouă membri ai personalului de poliţie” şi un cameraman al unei televiziuni locale, şi 121 de răniţi. Primul kamikaze şi-a aruncat în aer încărcătura în club şi după zece minute, după ce la faţa locului au ajuns poliţişti, echipe de salvare şi jurnalişti, al doilea kamikaze şi-a aruncat în aer maşina-capcană în faţa clădirii. Un oficial local, Akbar Durrani, a declarat pentru AFP că având încărcături explozive “foarte puternice”, atacatorii au vizat deliberat un cartier ai cărui locuitori aparţin în special minorităţii şiite din Pakistan.
Cel puţin 92 de morţi în urma unei serii de atentate comise joi, 11 ianuarie, în Pakistan a dintre care 81 într-o instituţie frecventată de membri ai minorităţii şiite.
Un prim atac cu bombă a provocat moartea a 11 persoane şi rănirea altor 27 într-o piaţă foarte frecventată din Quetta, capitala provinciei pakistaneze instabile Balucistan, care este provincia cea mai săracă din Pakistan, vecină cu Iran şi Afganistan. Dispozitivul exploziv a fost amplasat pe un vehicul al unei unităţi de paramilitari, potrivit informaţiilor unor surse locale prez