Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PP-DD trimite în Consiliul Judeţean Suceava un candidat aflat pe locul 22 pe listele de la alegerile locale

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Partidul Poporului – Dan Diaconescu va trimite în Consiliul Judeţean Suceava un candidat care la alegerile locale pentru deliberativul judeţean s-a aflat pe locul 22 pe lista acestui partid. PP-DD are un loc vacant în Consiliul Judeţean Suceava, după ce Cezar Cioată a părăsit deliberativul, el obţinând funcţia de deputat în Colegiul Vatra Dornei. Următorul pe lista de candidaţi PP-DD pentru CJ Suceava era fostul primar al Sucevei Marian Ionescu, însă conducerea organizaţiei judeţene a acestui partid a decis să-l propună drept consilier judeţean pe juristul Petru Preutescu. Acesta are 36 de ani, este de profesie jurist, iar în momentul de faţă este consilier local în comuna Vama.

Preşedintele interimar al PP-DD Suceava, Traian Tudor, a declarat că Petru Preutescu ocupă locul 22 pe lista de candidaţi a acestui partid şi a fost propus pentru a ocupa funcţia de consilier local deoarece ceilalţi care se aflau în faţa lui sunt consilieri locali, au fost excluşi din partid sau au dat sau urmează să dea declaraţii prin care renunţă la postul disponibil în deliberativul judeţean.

„Domnul Marian Ionescu nu a existat în cadrul Organizaţiei Judeţene a PP-DD Suceava. Eu m-am întâlnit cu dumnealui doar cinci minute, a intrat la mine în birou, mi-a spus că este Marian Ionescu şi că a fost primar al Sucevei, şi atât. Dumnealui nu a activat în organizaţia judeţeană şi nu este susţinut de nici unul dintre membrii actualului organism de conducere al organizaţiei judeţene”, a spus Traian Tudor. El a mai adăugat că unii dintre cei care se aflau pe lista de candidaţi pentru Consiliul Judeţean Suceava nu au mai avut activitate în acest partid după alegerile locale, fiind total necunoscuţi actualei conduceri.

Pe de altă parte, Traian Tudor a anunţat că în perioada următoare va începe o analiză a activităţii politice a membrilor PP-DD Suceava, în special a celor care ocup

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 15 minute
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 58 minute
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum 2 ore
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

30°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°