Înainte de debutul partidei de pe teren propriu împotriva celor de la Corona Braşov, oficialii echipei din Trivale au contestat dreptul de joc al unuia dintre jucătorii echipei din Braşov. Acea contestaţie nu a fost soluţionată imediat de comisia de disciplină din cadrul FRF. Dacă s-a dovedit că semnătura de pe acordul de transfer a fost falsă, conform ROAF, acel transfer trebuie anulat, sportivii ar trebui să se întoarcă la Oţelul Larisa, echipă cu care aceştia se află sub contract, iar rezultatul jocurilor disputate de Corona Braşov, trebuie omologate cu scorul de 3-0 în favoarea echipelor care au contestat dreptul de joc al celor doi sportivi, în speţă, Mădălin Martac şi Ştefan George Alin.
"Dacă jocul în care FC Argeş a contestat dreptul de joc al sportivului Mădălin Martac nu se omologhează cu scorul de 3-0 în favoarea echipei noastre, vom face recurs şi dacă este cazul, mergem şi la TAS. Se pare că hotărârea pronunţată de CNSL din cadrul FRF cu privire la litigiul dintre Oţelul Larisa şi Corona Braşov va fi redactată după data de 14.01.2013. Cred că în proporţie de 99% o să câştigăm acea contestaţie, deoarece aceasă greşeală este evident, a celor de la Corona Braşov, şi nu a departamentului Competiţii din cadrul FRF, iar Comisia de Disciplină, conform regulamentelor în vigoare, trebuie să soluţioneze contestaţia formulată de Clubul FC Argeş, în favoarea acestuia", a declarat Cătălin Barbu, Managerul General echipei FC Argeş.
Gica Dobrin, preşedintele echipei FC Argeş este de părere că echipa din Trivale are şanse foarte mari să ajungă să se lupte chiar pentru un loc promovabil. „Ar fi foarte bine pentru noi dacă ar veni aceste trei puncte din meciul cu cei de la Corona. Noi avem mare nevoie de acele trei puncte şi chiar aş putea să pariez că dacă am primi aceste trei puncte o să ajungem să ne luptăm chiar pentru un loc în Liga I. Să nu uităm c