“De ce este România altfel?”, de Lucian Boia
Lucian Boia, născut la 1 februarie 1944, în București, este profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București. Opera sa, întinsă și variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România și în Franța, precum și traduceri în limba engleză, germană și în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor și a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice, privitoare la istorie (“Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr și ficțiune”) și la imaginar (“Pentru o istorie a imaginarului”), dar și prin investigarea unei game largi de mitologii în lucrări precum “Două secole de mitologie națională”, “Mitologia științifică a comunismului”, “Mitul democrației”, “Pentru o istorie a imaginarului”, “Între înger și fiară. Mitul omului diferit din antichitate până în zilele noastre”, etc. Lucrarea sa “Istorie și mit în conștiința românească” a stârnit senzație și a rămas, încă de la apariție, în 1997, un punct de reper în redefinirea istoriei naționale.
“În eseul «De ce este România altfel?», Lucian Boia reia o serie de idei din lucrările anterioare și încearcă să explice, din punct de vedere istoric, fenomenul numit România. Autorul ne plimbă prin mai bine de 700 de ani de istorie românească, în căutarea unor răspunsuri la întrebările pe care ni le punem cu toții în momente de răscruce, din ce în ce mai dese, prin care trece țara noastră. Astfel, Lucian Boia încearcă să decopere cât de adănci sunt rădăcinile corupției și nepotismului practicate de români, care sunt frustrările de zi cu zi ale românilor, cât de înflăcărat este naționalismul unui popor care are puține motive să fie mândru de el însuși, ce este adevărat sau fals în istorie. Scrisă într-un ritm alert, ușor de citit, cartea lui Lucian Boia este plină de umor și anecdote și continuă linia celorlalte cărți ale lui, unde miturile n