- Editorial - nr. 7 / 11 Ianuarie, 2013 Pe parcursul istoriei si existentei sale, infaptuirea idealurilor de libertate, emancipare si de unitate nationala au devenit "mobiluri primordial patriotice” ale neamului nostru romanesc, "coloane de sustinere” "in contextul civilizatiei europene si al vointei de coexistenta cu aceasta”. "O tema obsesiva si obsedanta a timpului nostru”, cum se exprima reputatul academician Alexandru Zub, in lupta pentru "apararea identitatii etno-culturale, pentru unitatea limbii si culturii in infaptuirea unitatii statal-politice, pentru emanciparea si integrarea civilizationala europeana si universala”. Pastrarea identitatii etnice si culturale, in acest iures al "ispitelor globalizarii”, apararea "diversitatii si a identitatilor etnice, nationale”, devin o "semnificatie vitala a limbii” pentru aceasta identitate etnica si culturala, si, inainte de toate, "pentru existenta unei natiuni”, deoarece, o spunea si academicianul Eugen Simion: "Limba nationala este entitate sacra pentru un popor, pentru ca este cel dintai semn al identitatii sale”. Limba este esentialul in lupta continua pentru "apararea nationalitatii si a identitatii nationale, o componenta a luptei politice”. Traditia populara, civilizatia rurala, cultura populara, facand parte din constiinta colectiva a romanilor, stravechile noastre obiceiuri de Craciun, de Anul Nou, de Boboteaza, sarbatorile de peste an (Floriile, Rusaliile), genurile creatiei folclorice (doinele, baladele) atesta, fara tagada, unitatea geografica si teritoriala a unei solide culturi populare romanesti, drept "componente ale constiintei identitatii etnolingvistice”. Datinile si obiceiurile constituie un "graitor document al constiintei colective a unui neam, al unitatii nationale”. Ne confirma aceasta unitate, prin timp, diaconul Coresi, inca din secolul al XVI-lea, in prefata la "Intrebarea crestineasca”