Vorbele care umblă de-abia acum în România despre o posibilă trecere a PNL în familia politică adversă, cea a PPE, s-au auzit de multişor pe culoarele şoaptelor şi comentariilor informale sau de tip deep background de la Bruxelles.
Reacţiile liberalilor europeni erau, atunci, de surprindere şi, ca şi acum, de negare nu a posibilităţii teoretice a unei asemenea mişcări, ci a faptului că s-ar şi putea produce, aceasta pe baza analizelor lor şi, mai ales, a asigurărilor care le veneau din partea europarlamentarilor români membri ai grupului liberal.
De atunci, însă, zvonuri persistente vorbesc totuşi despre semnale puternice pe care unii membri de vază ai PNL le-au transmis către cei din PPE. De aici şi dezbaterea din România.
Care este miza, aşa cum se vede ea de la Bruxelles? Prioritar, nu este una ideologică, bazată pe principii, convingeri, platforme politice, etc, etc. Este una strict politică şi în raport direct cu marea bătălie a anului 2014, alegerile pentru Parlamentul European.
Toate marile partide politice europene (popularii, socialiştii şi liberalii) fac calcule pe care şi le doresc cât mai precise privind numărul de locuri pe care pot spera să le obţină, întrebare fundamentală deoarece, în funcţie de scorurile obţinute, se va determina balanţa puterii nu numai la nivelul Parlamentului European, ci şi repartiţia posturilor cheie la nivelul tuturor instituţiilor europene, iar partidul politic cu cea mai mare pondere va avea (aşa cum are acum PPE) cea mai mare şansă în desemnarea comisarilor.
De aici, fireşte, posibilitatea de a influenţa, impune sau chiar determina linii politice pentru ceea ce vor însemna viitoarele reglementări comunitare.
Pe baza acestui raţionament, orice grup politic este interesat să-şi maximizeze potenţialul de câştig la nivelul fiecăruia dintre statele membre, aceasta mai ales
