Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar 4 din cei peste 1.200 de copii abandonaţi pe care judetul Sibiu îi are, şi-au găsit în 2012 o familie adoptivă

Publicat in Rondul de Sibiu, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Numărul de adopţii finalizate anul trecut este de trei ori mai mic faţă de anul 2010 şi la jumătate faţă de 2011, şi asta în ciuda faptului că anul trecut schimbările aduse legii adopţiei promiteau o înlesnire a procesului de adopţie.

Efectele scontate de la această lege întârzie să apară şi situaţia, cel puţin la nivelul judeţului Sibiu stă tocmai invers. Numărul copiilor abandonaţi care şi-au gasit o casă a scăzut în loc să crească.

Anul trecut, numai la Maternitatea din Sibiu au fost părăsiţi la naştere 12 copii, dintre care şapte născuti la termen şi cinci prematur. Aceştia au fost încredinţaţi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu (DGASPCS).

„Lucrurile sunt greoaie, încă trebuie să identifici toate rudele până la gradul IV şi să obţii acordul acestora de a da copii spre adopţie. Şi cel mai mult încercăm să prevenim abandonul. În cazul în care nu reuşim, pentru segmentul de copii 0-2 ani, ca şi măsură de protecţie este asistenţa maternală. Dacă vorbim de copilul de peste 2 ani până la 18 ani, atunci se indentifică centrul de primiri în regim de urgenţă”, a declarat purtatorul de cuvânt al DGASPC, Beatrice Munteanu.

În 2012, din 29 de cereri de adopţie, doar patru au fost finalizate şi încă trei se află pe rol.

Modificările aduse legii adopţiei s-au dovedit ineficiente

Modificările aduse legii adopţiei constau în faptul că procesul de adopţie se poate începe chiar dacă nu se găseşte mama naturală. Cea de-a doua modificare a legii se referă la faptul că prima potrivire o face Oficiul Român de Adopţie şi, în funcţie de ceea ce doresc cei care adoptă. Acest lucru permite, de exemplu, ca un copil din Sibiu să poată fi văzut de toate familiile din ţară care doresc să adopte. Dosarele se întorc apoi la centrele judeţene ale DGASPC, de unde sunt anuntate familiile.

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum o ora
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Suedia începe vânătoarea de lupi, animal aflat pe cale de dispariţie. Activiștii critică măsură

HotNews acum 27 minute
Vânătoarea de lupi din Suedia începe joi, autorităţile urmărind să reducă la jumătate populaţia prădătorului pe cale de dispariţie, potrivit The Guardian, scrie News.ro. Guvernul suedez a dat undă verde pentru uciderea a cinci familii întregi de lup

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum 2 ore
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum o ora
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni

Mediafax acum 52 minute
Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei poloneze va avea loc la 3 ianuarie 2025. Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene într-un moment de incertitudine şi îngrijorare. Ministrul de externe al Poloniei a precizat că activita

Peste 100 de persoane, salvate de pe munte în ultima zi a anului. 34 au ajuns la spital

Ziare.com acum o ora
Ultima zi a anului 2024 a fost o zi de "foc" pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină de urgenţă la peste 100 de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri prin care

Milano interzice fumatul în aer liber. Amenzi de până la 240 de euro pentru fumători

Mediafax acum 3 ore
Fumătorii mai pot aprinde o ţigară doar în locurile izolate, unde pot păstra o distanţă de minim 10 metri faţă de alte persoane. Interdicţia nu se aplică ţigărilor electronice. Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de îmbunătăţire a calităţii ae

Ford Motor recheamă peste 20.000 de SUV-uri hibride din cauza unor probleme la baterie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din Statele Unite a anunţat marţi că Ford Motor Co va rechema 20.484 de SUV-uri hibride din cauza unor probleme legate de baterie, transmite Reuters. Rechemarea vizează anumit

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/2°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

0°/3°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°