Anul 2012 a fost, cu asupra de măsură, unul electoral (doar a fost, să nu uităm, şi anul Caragiale!). Iar editorial, în 2012 „alegerile“ au fost cîştigate detaşat de nonficţiune. Şi asta în pofida faptului că nici ficţiunea n-a stat rău, reabilitîndu-se spectaculos pe parcurs prin apariţia unor titluri – îndeosebi romane, dar nu numai – semnate de Simona Sora (în opinia mea, Hotel Universal este cartea de proză a anului), Radu Aldulescu (Cronicile genocidului), Radu Mareş (Deplasarea spre roşu), Filip Florian (Toate bufniţele), Stelian Tănase (Skepsis), Cătălin Dorian Florescu (Jacob se hotărăşte să iubească), Daniela Zeca-Buzura (Omar cel orb), Florina Ilis (Vieţile paralele), Ioana Pârvulescu (Viitorul începe luni), Corin Braga (Luiza Textoris), Corina Sabău (Dragostea, chiar ea), Tatiana Niculescu-Bran (În ţara lui Dumnezeu), Dan Perşa (Arca), Alexandru Muşina (Nepotul lui Dracula), Vasile Baghiu (Planuri de viaţă), Florin Irimia (O fereastră întunecată) ş.a. Capul de afiş al interesului public l-au ţinut însă volumele de eseuri, memorialistică sau convorbiri. Iar cînd spun „eseuri“ am în vedere tot ce se poate înţelege prin asta: de la eseul publicistic, politic, istoric sau filozofic la eseul critic sau aşa-zicînd „literar“. Prin forţa lucrurilor – o bursă postdoctorală de trei luni în străinătate –, nu m-am mai ocupat în anul care tocmai s-a încheiat de comentarea constantă a beletristicii, cel puţin în a doua parte a lui 2012. Nu înseamnă că aş fi încetat să urmăresc fenomenul literar la zi, în măsura timpului şi a posibilităţilor, însă schimbarea „obiectului de investigaţie“ m-a făcut să iau o anumită distanţă. M-a atras, în egală măsură, comentarea actualităţii politice româneşti, nu atît „în sine“, ci mai ales prin implicaţiile sale în planul „tectonicii“ cîmpului intelectual şi al discursurilor dominante. De altfel, cine mai crede că schimbările de c