- Cultural - nr. 7 / 11 Ianuarie, 2013 Eminesciana Romantism s.n. Miscare artistica si literara aparuta la inceputul secolului al XIX-lea ca o reactie impotriva clasicismului si regulilor lui formale, care a preluat traditiile nationale si populare, promovand cultul naturii, lirismul, fantezia si libertatea de expresie; Ansamblu de aspecte care caracterizeaza curentul romantic; inclinare spre lirism, spre individualism, spre visare, spre melancolie. Din fr. romantisme. Format la scoala romantismului german (Novalis, Hõlderlin, Jean Paul), Mihai Eminescu are, insa, radacinile spirituale in seva neamului romanesc: "Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar” (insemnare facuta de poet pe marginea unui manuscris). Ioana Em. Petrescu, in studiul Eminescu – poet tragic, afirma ca subiectul liric eminescian a insemnat destinul creatorului de lumi, intr-o singuratate absoluta. Eminescianism s.n. Ceea ce e specific gandirii si operei eminesciene. Tendinta de a prelua si cultiva teme, motive etc. eminesciene. Din: adj. eminescian, -a, eminescieni, -e (forma de baza, m.sg. + suf. -ism). Dumitru Caracostea remarca faptul ca "in centrul poeziilor lui Eminescu sta un simbol reprezentand o valoare tipic ideala”. Intr-o nota marginala, tanarul Eminescu considera ca universul reprezinta o consecinta a viziunii proprii despre lume: "Fara eu nu exista timp, nu exista spatiu (…) fara ochi nu e lumina, fara auz nu e cantec, ochiul e lumea, auzul e cantecul (…)”. Primatul sentimentului si al fanteziei creatoare defineste opera romanticilor. In raport cu miscarea literara europeana, creatia eminesciana a insemnat un moment de desavarsire, de inaltare a omului, de purificare prin poezie. Poetul aduce in lumina opozitia dintre topasul paradiziac si lumea ca "panorama a desertaciunilor”. Antiteza, antiteze, s. f. 1. Opozitia dialectica in