Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regizorul Sergiu Nicolaescu ar putea primi titlul de cetăţean de onoare al Aradului

Publicat in Adevarul, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Marele regizor Sergiu Nicolaescu ar putea primi, post mortem, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Arad, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi supus dezbaterii Consiliului Local Municipal la iniţiativa consilierului Ionel Ciupe (USL).

De asemenea, în oraş ar putea să fie ridicată şi o statuie a cineastului, care a fost vreme de un mandat senator de Arad.

„Dispariţia fulgerătoare a celui care a fost un mare regizor, actor, scenarist, publicist şi om politic Sergiu Nicolaescu a produs şi la Arad un mare sentiment de tristeţe. Deoarece activitatea domniei sale este legată şi de Arad, în perioada 2000-2004, Sergiu Nicolaescu reprezentând cu cinste şi demnitate Aradul în Parlamentul României, în calitate de senator de Arad, şi întrucât a stimat Aradul şi momentul revoluţionar de la 1989 petrecut aici, imortalizând în peliculă (Filmul „15”) imagini filmate în locaţii din municipiul Arad, ca semn de recunoştinţă pentru Arad şi arădeni, am decis să iniţiez un proiect de hotărâre în Consiliul Municipal Arad, în care propun acordarea post mortem a titlului de cetăţean de onoare al municipiului Arad, în baza Legii 215, art. 38, alin. 2, litera v. Totodată, în baza art. 38, alin. 2, lit. r, din aceeaşi lege, propun ca în faţa actualului cinematograf «Dacia» să-i fie ridicată o statuie marelui regizor, actor, scenarist, iar actualul cinematograf să poartă numele «Sergiu Nicolaescu»", a precizat Ionel Ciupe într-un comunicat de presă.

Proiectul de hotărâre iniţiat de consilierul USL a fost înregistrat la Primăria Arad, urmând a fi programat spre dezbatere într-o viitoare şedinţă a Consiliului Local Municipal.

„Consider că Sergiu Nicolaescu va rămâne în memoria colectivă naţională şi în special arădeană, iar de aceea merită toată recunoştinţa şi consideraţia noastră”, a mai precizat Ciupe. Sergiu Nicolaescu s-a stins din viaţă în 3 ianuarie, l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 35 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 49 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Italia desființează o reţea internațională de piraterie TV cu 22 de milioane de utilizatori. Percheziţii în legătură cu acest caz au fost făcute şi în România, potrivit autorităţilor italiene

G4Media acum 54 minute
Poliţia italiană a declarat miercuri că a dezmembrat cea mai amplă reţea criminală transnaţională de piraterie video, care avea peste 22 de milioane de utilizatori în Italia şi în alte ţări din Europa, percheziţii fiind făcute inclusiv în România, r

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°