Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFOGRAFIE Cine este liderul Opoziţiei din România?

Publicat in Adevarul, vineri 11 ianuarie 2013 · ·

Pentru prima dată după 1990, în România nu pare să mai existe un lider al Opoziţiei, capabil să se lupte cu cei aflaţi la Putere.

La o lună de la pierderea alegerilor, Opoziţia pare să fi dispărut de pe scena politică. ARD nu mai există juridic, iar PDL nu ripostează aproape deloc în faţa derapajelor Puterii. Majoritatea mesajelor date de liderii PDL au vizat problemele interne ale partidului şi mai puţin acţiunile Guvernului USL.

Mai mult, Opoziţia nu pare un lider care să joace rolul de locomotivă, aşa cum s-a întâmplat, de pildă, cu Alianţa DA în perioada 2000-2004, când Traian Băsescu era vârful de lance al luptei cu PSD. Situaţia PDL este cu atât mai dificilă cu cât în 2014 vor avea loc alegeri prezidenţiale.

„Adevărul“ a trecut în revistă plusurile şi minusurile celor care concurează la calitatea de lider al Opoziţiei.

Vasile Blaga a ajuns preşedintele PDL în vara anului 2012, după eşecul democrat-liberalilor de la alegerile locale. Actualul lider al PDL are ca plus capacitatea administrativă, fiind considerat singurul democrat-liberal care îi poate controla cu mâna de fier pe şefii de organizaţii.

Blaga, însă, nu reuşeşte să puncteze la capitolul imagine. Mai mult, el are probleme în a fi perceput ca o alternativă la USL. Pe de o parte, pentru că el a evitat atacurile dure la adresa USL, iar, în trecut, a colaborat foarte bine cu unii dintre liderii PSD.

Exilat la Cluj, fostul preşedinte al partidului, Emil Boc, este singurul lider al PDL care reuşeşte să atace, în mod pertinent, USL. Boc l-a atacat pe Victor Ponta pe tema taxelor locale şi, după răspunsul premierului, el a ripostat imediat. În plus, Emil Boc are în spate experienţa anilor 2000 – 2004, când s-a opus, în Parlament, unei majorităţi sufocante a PSD. În ultima vreme, în partid s-au înmulţit vocile care îl indică pe Emil Boc drept un p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 51 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum o ora
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°