Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spielberg are cele mai mari şanse la premiile Bafta şi DGA

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Filmul „Lincoln”, ce prezintă eforturile depuse de fostul preşedinte american Abraham Lincoln pentru a pune capăt sclaviei, în care rolul principal este interpretat de actorul Daniel Day-Lewis, a primit, ieri, cele mai multe nominalizări, nu mai puţin de zece la premiile BAFTA. Versiunea cinematografică a musicalului „Les Miserables” şi ecranizarea romanului „Life of Pi / Viaţa lui Pi” au primit câte nouă nominalizări, iar cel mai recent film din franciza Bond, intitulat „Skyfall / 007: Coordonata Skyfall”, a fost nominalizat la opt categorii de premii. Thrillerul „Argo”, ce prezintă misiunea de salvare a unor diplomaţi americani rămaşi captivi într-o ambasadă din Teheran, a primit şapte nominalizări, adaptarea cinematografică a romanului „Anna Karenina” va concura la şase categorii. De altfel, Steven Spielberg şi Ang Lee se regăsesc cu cele mai mari şanse şi pe lista celor cinci cineaşti nominalizaţi în acest an la premiile decernate de Sindicatul regizorilor americani (DGA). La categoria Cel mai bun film vor concura producţiile „Argo”, „Les Miserables”, „Life of Pi”, „Lincoln” şi „Zero Dark Dark Thirty”. La categoria Cel mai bun regizor au fost nominalizaţi: Michael Haneke („Amour”), Ben Affleck („Argo”), Quentin Tarantino („Django Unchained”), Ang Lee („Life of Pi”) şi Kathryn Bigelow („Zero Dark Thirty”). La categoria Cea mai bună actriţă vor concura Emmanuelle Riva („Amour”), Helen Mirren („Hitchock”), Jennifer Lawrence („Silver Linings Playbook”), Jessica Chastain („Zero Dark Thirty”) şi Marion Cotillard („Des rouilles et d'os”). La categoria Cel mai bun actor au fost nominalizaţi Ben Affleck („Argo”), Bradley Cooper („Silver Linings Playbook”), Daniel Day-Lewis („Lincoln”), Hugh Jackman („Les Miserables”) şi Joaquin Phoenix („The Master”). Amy Adams („The Master”), Anne Hathaway („Les Miserables”), Helen Hunt („The Sessions”), Judi Dench („Skyfall”

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 54 minute
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 39 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 28 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Rusia va relua trenurile directe de pasageri către Coreea de Nord, din luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza Covid-19

G4Media acum o ora
Rusia va relua serviciul feroviar direct de pasageri cu Coreea de Nord în luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat, miercuri, agenţia de presă Interfax, citată de Reuters, transmite News.ro. Citându-l pe guvernat

Scrisoarea lui Einstein despre bomba atomică, adresată președintelui SUA, scoasă la licitație. Suma imensă cu care se vinde

Adevarul acum 21 minute
O scrisoare de două pagini scrisă de Albert Einstein, care îl avertizează pe Franklin D. Roosevelt, că Germania nazistă ar putea utiliza cercetarea nucleară pentru a inventa o bombă atomică, va fi scoasă la licitație.

Ziua Drapelului național românesc

Buletin de Carei acum 35 minute
• publicat la: 26 iunie 2024

Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei

Ziua Constanta acum 43 minute
Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marţi seara s-a impus în două tururi de scrutin în faţa estonianului Indrek Saar şi a belgianului Didier Reynders, relatează DPA. Acesta îşi va p

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°