Născut pe 29 ianuarie 1956 în Bucovina, la Rădăuţi, oraş fabulos, tăiat în două (cu tot cu cimitir) de o cale ferată care reprezintă pentru autor axa de simetrie a universului. Oraşul este descris pe larg în primul roman publicat de Matei Vişniec la Cartea Românească şi intitulat "Cafeneaua Pas-Parol". Mama, Minodora, a fost educatoare, tata, Ioan, a fost funcţionar.

A debutat cu poezie în clasa a patra când a versificat o fabulă de La Fontaine. Ulterior a descoperit în literatură un spaţiu de libertate şi s-a hrănit cu pagini din Kafka, Dostoievski, Camus, Poe, Hemingway, Oscar Wilde şi mulţi alţi scriitori, în special străini, dar şi din scriitorii români nealteraţi de realismul socialist.

S-a dus la Bucureşti ca să studieze filozofia dar a fost aspirat de literatură şi a devenit foarte activ în sânul generaţiei 80, fiind membru fondator al Cenaclului de luni. A crezut în rezistenţa culturală şi în capacitatea literaturii de a demola totalitarismul, prostia şi răutatea. Crede şi azi că teatrul şi poezia pot denunţa atât manipularea omului prin "marile idei", cât şi spălarea creierelor prin diversele discursuri ideologice, inclusiv cele mai noi.

Înainte de 1987 s-a afirmat în România prin poezia sa epurată, lucidă, scrisă cu acid (vezi "Corabia"). Începând din 1977 a scris piese de teatru care au circulat masiv în mediul literar, dar care au fost interzise pe scenele profesioniste. Proza sa a rămas însă una de sertar, precum romanul "Cafeneaua Pas Parol" scris în 1982/ 1983 şi publicat abia după căderea lui Ceauşescu.

În septembrie 1987 a părăsit România, a ajuns la Paris şi s-a dus de la Gare de l'Est direct în cartierul Montparnasse ca să bea o cafea în cafeneaua La Rotonde (unde fantoma lui Sartre fumează încă ţigară de la ţigară). În zilele următoare a cerut azil politic, a început să scrie în limba franceză şi a devenit jurnalist întâi