Vicepreședintele PDL Raluca Turcan crede că premierul Victor Ponta a arătat, joi seara, “mai mult a contabil decât a premier la prezentarea privind starea națiunii”, deoarece au fost arătate “multe cifre dar nimic despre măsurile de creștere economică pe care le are în vedere Cabinetul USL“, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de aceasta.
Deputatul Raluca Turcan mai spune că de-abia acum, după alegeri, premierul Ponta “a avut curajul să le spună românilor adevărul – în 2013 nu sunt posibile creșteri de salarii și pensii, în 2013 o vom duce prost, datoria externă va crește, absorbția fondurilor europene va fi slabă iar investițiile publice modeste”.
Însă cel mai grav lucru, potrivit acesteia, este că “din discursul premierului Ponta nu am aflat nimic despre măsurile pe care Guvernul său le va lua pentru creșterea economică, pentru relansarea producției interne și creșterea PIB”.
Potrivit deputatului PDL, prezentarea făcută de premier a arătat că pentru Victor Ponta și USL “ce spui în opoziție nu are nimic în legătură cu ce faci la putere”.
Astfel, educația și cercetarea primesc cele mai mici bugete din ultimii patru ani, anume 3,1 la sută din PIB, în condițiile în care guvernele PDL nu au alocat niciodată mai puțin de 4,2 la sută din PIB.
“Vociferările ipocrite ale USL, ale lui Victor Ponta, blamau atunci în corpore alocările pentru educație, deși sărite de 4 procente. Acum, pentru prima oară în ultimii ani, Guvernul Ponta 2 duce educația și cercetarea la puțin peste 3 procente din PIB. Adică la jumătate față de cele 6 procente asumate inclusiv de PSD și PNL prin Pactul Național pe Educație“, se arată în comunicatul de presă transmis vineri.
În condițiile în care educația va suferi de “subfinanțare cronică”, deputatul PDL îi cere “imperativ” premierului Ponta și Guvernului USL să se