În Bucureşti au loc zilnic cîteva sute de accidente uşoare, chestie care ar trebui să ne mire şi să ne bucure în acelaşi timp, avînd în vedere modul haotic în care se conduce şi pericolul iminent de a avea oricînd un acroşaj cu un cetăţean cu sabie sau pistol. La fel ca majoritatea celorlalte accidente, accidentul meu a avut loc după ce o turmă de rinoceri beţi, condusă de o femeie iscusită, a sprintat într-un Opel albastru şi mi-a raşchetat jumătate din maşină, lăsîndu-mă să mă învîrt pe loc ca un titirez isteric. Impactul a fost atît de puternic încît peştele pe care îl aveam în portbagaj mi-a zburat tot în portbagaj, dar într-un colţ mai îndepărtat.
Acum, potrivit legilor în vigoare, accidentele uşoare în care sînt implicate doar două maşini pot fi rezolvate pe cale amiabilă, la asigurator, sau pe cale războinică, la Poliţie. Am ales varianta Poliţiei, poate pentru că sînt mai de modă veche, dar şi pentru că unul dintre cei şapte ocupanţi adulţi ai celeilalte maşini, care circula haotic cu 95 la oră, a ieşit înjurînd de mama focului, urlînd la mine să nu mai ţip şi să mă calmez, deşi nu spusesem încă nimic. „Aoleeeeeu, Doamneeee, nu vezi că femeia asta e în şoc?“ „Dar…“ „De ce ţiiiiipi, nu mai ţipaaaaa! Eşti şmecher? Nu mai ţipaaaa!!!“ Şi am mers la Poliţie. Mai avusesem eu de-a face cu Poliţia o dată, cînd mi se furase telefonul mobil, iar agentul constatator încerca să mă convingă că e vina mea, pentru că telefonul mobil se lasă acasă, nu se poartă cu tine ca să-i tentezi pe hoţi, dar totuşi nu mă învăţasem minte.
În primul rînd, ca să ajungi la Serviciul de Accidente Uşoare Sector 6 trebuie să fii foarte hotărît că vrei să faci asta. Noaptea, de exemplu, e mult mai uşor să ajungi la Piteşti, şi dacă chiar nimereşti fundătura potrivită, tot trebuie să înfrunţi nămeţi mai mari decît la Stalingrad. De asemenea, pentru că e un serviciu serios, in
