Se pare că Tainicul are nevoie de protocolul învăluitor al aşternerii culorii: chiar în penumbre, chiar peste gravări sau cizelări. Sub auspiciul picturalului, iată trei cazuri de emigrare într-un imaginar ezoteric: Matei-Bogdan-Tudor (nu ştiu suma numerologică a onomasticii lor!). Brunet incandescent hispanic, efilat şi boem, Matei Şerban Sandu (n. 1968) este un dandy rătăcit în generaţia hip-hop-ului din pictura românească actuală. Trăieşte destul de aproape de patimile lui Egon Schiele şi se simte sedus de rafinamentul opulent al celuilalt mare vienez din voiosul Apocalips danubian, Gustav Klimt. Aşa încît exigentul gravor manierizant Matei Şerban se încumetă să facă în ultimii ani decoraţiuni interioare sub semnul stilistic al lui „Horus“ şi al „Mandra­gorei“. Plăcile de gravură îl recheamă din cînd în cînd pe Matei sub semnul lui Horror vacui – titlul uneia dintre expoziţiile sale –, iar Biblioteca Naţională din Oslo s-a grăbit să-i achiziţioneze nouă stampe. Cînd a fost întrebat care sînt culorile cele mai frumoase, ne spune Ridalfi despre Tintoretto în Delle maraviglie dell’arte, pictorul a răspuns că negrul şi albul, deoarece unul conferă forţă personajelor adîncindu-le umbrele, iar celălalt le scoate în relief. Iată cazul acestui gravor bucureştean, elev al profesorului Nicolae Alexi (şi el sedus de culori). Gravorul Matei Şerban s-a aruncat, aşadar, în uleiul picturii. Student negrăbit să devină licenţiat, în acei tonici ani ‘90, de primenire a întregii societăţi româneşti, Matei, fiul scriitorului Mircea Ciobanu, va deveni un profesor iubit de gravură la Liceul Tonitza. Va fi grăbit, de astă dată, să-şi trimită elevii în studenţie, inoculaţi cu imaginile iscate de păienjenişul liniei gravate. Rezident american în calitate de gravor, şi nu oriunde, ci în New Mexico, în splendida Santa Fe, Matei Şerban se arată neinteresat să se adapteze la cel mai tre