Un candidat la postul de director al Operei Române Cluj a dat în judecată Ministerul Culturii reclamând trucarea concursului pentru funcţie şi faptul că secretarul de stat Victor Opaschi şi şeful ICR, Andrei Marga, ar fi intervenit în favoarea contracandidatului său, care a fost declarat câştigător.
Ioan Vrăsmaş, unul dintre cei doi candidaţi pentru postul de director al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, a declarat vineri că la proba scrisă de proiecte, desfăşurată la sfârşitul anului trecut, a obţinut cea mai mare notă, iar la proba orală nu a fost lăsat să îşi prezinte proiectul de management, astfel că postul de director a revenit contracandidatului său, Marius Budoiu.
"Am înaintat, joi, la Curtea de Apel Cluj acţiunea în instanţă împotriva Ministerului Culturii, pentru că ceea ce s-a petrecut la etapa a doua a concursului pentru postul de director al Operei Naţionale din Cluj-Napoca a fost flagrant. Este inimaginabil ca la prima probă scrisă şi cu numele secret să primesc nota cea mai mare din concurs şi chiar din istoria ultimilor ani din minister, iar la proba a doua comisia să nu mă lase să îmi prezint proiectul. Este atât de mizerabil ceea ce s-a întâmplat, încât cei din Ministerul Culturii vor trebui să justifice diferenţa de aproape şase puncte între nota mea la proba scrisă - 8,73, şi nota 3,17 la proba orală, de prezentare a proiectului de management. Concursul a fost trucat, iar secretarul de stat Victor Opaschi s-a antepronunţat în favoarea contracandidatului meu, Marius Budoiu, pentru care a intervenit şi şeful ICR, Andrei Marga, şi care a fost declarat la final câştigător al concursului şi numit director", a susţinut Vrăsmaş.
În cererea de chemare în judecată a Ministerului Culturii, Ioan Vrăsmaş a solicitat instanţei anularea actului administrativ al ministerului prin care se aprobă rezultatul final al concursului de proiect