IAŞI. Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat că cele mai multe dintre direcţiile deconcentrate ale ministerelor vor trece din subordinea prefecturilor la consiliile judeţene.
Dragnea a spus că Guvernul vrea să elimine posibilitatea pe care o au prefecţii de a suspenda actele administrative ale autorităţilor locale.
“Direcţiile deconcentrate ale ministerelor din judeţe, cea mai mare parte dintre ele, vor trece sub autoritatea autorităţilor locale, pentru că aşa este firesc, aşa e în toate ţările civilizate”, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea.
Întrebat care ar mai fi rolul prefecturilor sau dacă instituţiile prefecţilor ar urma să fie desfiinţate, vicepremierul a spus că rolul prefectului ar trebui să se concentreze pe coordonarea “mult mai fermă” a acţiunilor în perioadele de calamităţi sau pe verificarea modului de aplicare a programului de guvernare.
“Vă pot spune cu certitudine că nu mai dorim ca prefecţii să aibă la îndemână un instrument îngrozitor şi incorect şi anume posibilitatea ca atunci când atacă un act administrativ al unei autorităţi locale acel act să se suspende de drept. Numai o instanţă judecătorească trebuie să aibă această competenţă, deci practic nu este posibil ca un funcţionar public, chiar dacă este înalt funcţionar public, să poată, printr-o decizie a lui, să suspende o decizie a unei autorităţi locale. Pentru asta este nevoie de modificarea Constituţiei şi în procesul de modificare a Constituţiei avem şi astfel de obiectiv”, a spus Liviu Dragnea.
IAŞI. Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat că cele mai multe dintre direcţiile deconcentrate ale ministerelor vor trece din subordinea prefecturilor la consiliile judeţene.
Dragnea a spus că Guvernul vrea să elimine posibilitatea pe care o au prefecţii de a suspenda actele administrative ale autorităţilor locale.
“Direcţiile deconcentrate ale ministerelor