Anul acesta, filmul românesc a fost la un pas de a bifa prima nominalizare la Oscar din istorie. Din 1966, România a propus 27 de producţii la categoria Cel mai bun film străin, însă extrem de puţine dintre ele au avut, cu adevărat, vreo şansă.
De-a lungul timpului, România a expediat filme peste Ocean inconsecvent şi, de multe ori, pe criterii politice şi nu artistice, motiv pentru care cinemaul românesc nu a fost niciodată aproape de un Oscar până la „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, al lui Cristian Mungiu. Imensa notorietate oferită de Palme d’Or l-a adus până în pragul Academiei Americane de Film, în 2007.
Nu şi mai departe însă, deşi filmul se afla pe primele poziţii în toate predicţiile presei anglo-saxone. Presiunea mediatică a fost atât de mare după ignorarea lui „432”, încât Academia s-a simţit obligată să modifice regulamentul, în speranţa că va revigora o categorie de care s-a lipit foarte des atributul „prăfuită”.
Alegeri controversate
S-a constatat atunci că media de vârstă a votanţilor depăşea 55 de ani, iar gusturile lor erau destul de bine definite: drame de război, poveşti „de viaţă”, subiecte inspirate din fapte reale. Cu câteva excepţii, preferinţele „academicienilor” s-au dovedit convenţionale şi conservatoare. Însă nici un regulament nu poate schimba gusturile clădite în timp pe o cultură a spectacolului hollywoodian, dovadă faptul că nici „După dealuri” n-a terminat cursa.
„Parabola sobră şi solicitantă a lui Cristian Mungiu despre corupţia morală şi spirituală e în mod evident o provocare pentru membrii mai conservatori ai ramurii, cei care, de altfel, au exclus în mod controversat filmul «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile», în 2007”, anticipau zilele trecute criticii publicaţiei online Hitfix.com.
În schimb, printre cele cinci finaliste se află şi o „Afacere regală”, de Nikolaj Arcel, un film de epocă primit cu r
