Constanţa a revenit în elita fotbalului românesc graţie promovării echipei Viitorul, grupare patronată de Gheorghe Hagi. Formaţia ce are cartierul general la Ovidiu a avut o primă parte de campionat decentă şi a reuşit să încheie turul în apropierea obiectivului propus, pe locul 11.
Jucătorii antrenaţi de Cătălin Anghel vor reveni din vacanţă luni, o vacanţă în care au avut însă de respectat un program, tocmai pentru a se evita cazurile de kilograme în plus. „Fiecare jucător a avut teme pentru acasă ca să spun aşa. Au avut un program pentru a evita cazurile de excese alimentare care să ducă la amenzi din cauza kilogramelor în plus. Acum, dacă vor veni din vacanţă altfel decât au plecat, vor suporta consecinţele. Cel mai important este că vor fi nevoiţi să muncească mai mult" , a declarat tehnicianul Viitorului, Cătălin Anghel. Acesta, împreună cu staff-ul tehnic, a revenit deja din vacanţă şi a pus la punct planul pentru pregătirea de iarnă. „O să efectuăm două stagii de pregătire în Turcia. Primul va fi în perioada 23 ianuarie - 7 februarie, iar al doilea între 10 şi 22 februarie. Ne dorim ca în aceste stagii de pregătire să disputăm cât mai multe partide de verificare. Ţinta noastră este de opt meciuri. Momentan nu avem perfectate decât trei partide, dar suntem în discuţii avansate cu mai multe echipe şi, în scurt timp, vom stabili întregul program" , a mai spus Anghel.
Meciurile despre care vorbea tehnicianul echipei de pe litoral sunt: 27 ianuarie, cu Rad Belgrad (locul 5 în prima ligă din Serbia), pe 31 ianuarie cu NK Split (locul 6 în prima ligă din Croaţia), iar pe 6 februarie, Kasimpasa (locul 9 în prima ligă din Turcia). Tot o echipă din Turcia ar urma să întâlnească Viitorul şi pe 24 ianuarie, în prima partidă a stagiului din Antalya. Numele formaţiei nu este însă cunoscut încă.
Cota fotbaliştilor a explodat
Proiectul pus la punct