IAŞI. O bătrână din Iaşi, în vârstă de 80 de ani, se află internată în stare de comă la spitalul „Sfântul Spiridon”, cu şanse minime de supravieţuire. Femeia a fost lovită cu pumnii şi picioarele chiar de fiul ei, în vârstă de 51 ani.
Incidentul s-a petrecut joi seară în apartamentul în care cei doi locuiau, situat în zona Alexandru cel Bun.
Cei doi s-au certat, iar la un moment dat bărbatul şi-a lovit violent mama, cu pumnii şi picioarele.
Ulterior, agresorul a sunat la 112, bătrâna fiind transportată în stare critică, de un echipaj SMURD, la spitalul „Sfântul Spiridon”.
Medicii susţin că şansele de supravieţuire ale femeii sunt minime, ea fiind diagnosticată, printre altele, cu traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei şi traumatism cranio-facial.
Bătrâna este internată în prezent în secţia de Terapie Intensivă din cadrul spitalului ieşean, în stare de comă.
Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz, pe numele bărbatului fiind întocmit dosar penal, pentru lovire şi vătămare.
Încadrarea juridică a faptei ar putea fi schimbată, în funcţie de starea femeii.
IAŞI. O bătrână din Iaşi, în vârstă de 80 de ani, se află internată în stare de comă la spitalul „Sfântul Spiridon”, cu şanse minime de supravieţuire. Femeia a fost lovită cu pumnii şi picioarele chiar de fiul ei, în vârstă de 51 ani.
Incidentul s-a petrecut joi seară în apartamentul în care cei doi locuiau, situat în zona Alexandru cel Bun.
Cei doi s-au certat, iar la un moment dat bărbatul şi-a lovit violent mama, cu pumnii şi picioarele.
Ulterior, agresorul a sunat la 112, bătrâna fiind transportată în stare critică, de un echipaj SMURD, la spitalul „Sfântul Spiridon”.
Medicii susţin că şansele de supravieţuire ale femeii sunt minime, ea fiind diagnosticată, printre altele, cu traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei şi trau