Cultul lui Ceauşescu şi poziţia sa de putere absolută au fost create în 1968. Apărute ca mecanisme de protecţie pentru a nu putea fi înlocuit de sovietici, au condus la dezastrul din decembrie 1989

În 24 august 1968, despărţindu-se la Vârşeţ, Tito i-a oferit un „sfat din inimă” lui Ceauşescu: să aibă grijă de securitatea sa, să n-o păţească şi el ca Dubcek. Scăpat teafăr cu greu din vânătoarea lui Stalin, nu din pură complezenţă îi vorbise Tito aşa.

Manevre subterane pragheze

Tito îl sfătuise pe Ceauşescu să-şi asigure viaţa cu măsuri de protecţie specială. Şi, pe de altă parte, să ia măsuri de păstrare a funcţiei.

A păţi ca Dubcek însemna coagularea unei opoziţii în conducerea partidului care reprezenta interesele sovietice. În întâlnirea de la Cierna-nad-Tissou, un anume Antonin Kapek, supleant al CC al PCCehoslovac strecurase sovieticilor, la toaletă, o scrisoare. Cerea lui Brejnev, prin ea, „sprijinul frăţesc” împotriva „forţelor antisovietice şi antisocialiste” din partid. Alte cereri de „ajutor” a trimis Moscovei aripa „conservatoare”, fără ştirea „reformatorilor”, prin intermediul lui Piotr Şelest, liderul Ucrainei.

Frica de otrăvire şi iradiere

Cu asentimentul, poate la iniţiativa, apropiaţilor, Ceauşescu s-a blindat împotriva acestor manevre provocatoare. Măsuri deosebite s-au luat pentru dotarea Direcţiei de Securitate şi gardă. După declaraţiile lui Nicolae Pleşiţă, şeful departamentului pentru paza şi protecţia demnitarilor din acea vreme, s-au antamat în regim de urgenţă colaborări cu omologii din ţări avansate în toxicologie şi iradiere. Cel care procura dozimetre de ultimă oră pentru detectarea radiaţiilor şi tehnică sofisticată pentru analiza alimentelor a fost Pacepa (Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă, Editura Ianus, Inf. SRL, Bucureşti, 2001). Ceauşescu începuse să poarte un dozi