Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi jucători ai Forestei Gugeşti susţin că nu şi-au primit banii

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 12 ianuarie 2013 ·

Răzvan Crăciun şi Florin Badiu, componenţi ai echipei de fotbal Foresta Gugeşti (locul 2 în seria nord a Superligii Vrancea) au venit ieri la sediul „Monitorul de Vrancea“ pentru a reclama faptul că nu şi-au primit restanţele financiare din luna octombrie a anului trecut, bani pe care ar fi trebuit să-i primească din partea finanţatorului echipei, Cristi Cîrnu. Suma totală pe care ar fi trebuit să o primească cei doi fotbalişti este de 2800 lei. „Am avut o înţelegere cu Cristi Cîrnu ca după fiecare victorie să pri-mim câte un milion de lei fiecare şi banii de transport. Din păcate, aceşti bani nu i-am primit nici în ziua de astăzi. Eu am de recuperat suma de 1600 lei, iar colegul meu, Răzvan Crăciun, are de încasat 1200 de lei. Sperăm ca prin demersul care l-am făcut să intrăm în posesia banilor deoarece au fost munciţi“, a spus Florin Badiu.

Cei doi jucători au contract cu gruparea din Gugeşti până în vara acestui an. Contactat de reporterii Monitorul, finanţatorul principal al echipei Foresta Gugeşti, Cristi Cîrnu ne-a declarat: „Da, le-am dat o ţeapă celor doi jucători deoarece sunt mai şmecher decât ei. Ajutaţi de altcineva, încearcă să-mi strice imaginea. Pe mine nu mă interesează imaginea cum o interesează pe o altă persoană. Da, sunt ţepar şi vor urma şi alţi jucători. Cei doi jucători care încearcă să-mi strice imaginea ar trebui să frecventeze mai puţin barurile şi cazinourile şi să se concentreze mai mult în teren pentru a-şi câştiga drepturile pe care le solicită, nu doar să vină la echipă cu numele. Oamenii care mă înconjoară ştiu cine sunt, ce vreau să fac şi nu mă deranjează zvonurile şi bârfele altora. Forţa Sporting Roberbian“. Clubul Foresta Gugeşti, prin vocea finanţatorului principal Cristi Cîrnu, aduce la cunoştinţa celor doi jucători să nu uite faptul că sunt împrumutaţi şi toate problemele au fost rezolvate între actualul club, Foresta G

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 4 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Zelenski anunţă că a discutat cu Macron despre desfăşurarea unor „contingente” occidentale în Ucraina

Mediafax acum 44 minute
„Astăzi am vorbit cu preşedintele Franţei. A fost o conversaţie destul de lungă şi detaliată. Am discutat despre sprijinul pentru apărare - diverse forme de apărare, pachete de arme pentru Ucraina”, a declarat Zelenski în discursul său de seară, pot

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum o ora
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 35 minute
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 2 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°