Michal Viewegh, Cum se educă fetele în Boemia,

traducere din limba cehă şi note de Mircea Dan Duţă,

Bucureşti, Editura Allfa, 2012, 216 p.

Când eşti profesor (de literatură) într-o ţară care abia a scăpat de comunism şi se zbate în tranziţie (Cehia), ai împlinit treizeci şi ceva de ani, eşti căsătorit şi ai o fetiţă, cu siguranţă că situaţia ta materială nu-i una roz. Motiv pentru care nu trebuie în ruptul capului să dai cu piciorul şansei de a face meditaţii cu fiica unui mafiot local, în schimbul unor sume mari, se-nţelege. Nu te mai uiţi că tatăl fetei într-o lume normală ar fi nefrecventabil, închizi ochii la aluziile colegilor şi nu pui la suflet comportamentul de scorpie neîmblânzită al elevei. Nu te superi nici dacă doarme neîntoarsă în cele două ore cât durează lecţia. Nici dacă singurele cuvinte pe care le scoate timp de două săptămâni de pregătire zilnică nu pot fi citate de faţă cu copiii. Zici mersi şi gata.

Din acest punct porneşte acţiunea romanului lui Michal Viewegh, Cum se educă fetele în Boemia, naraţiunea urmând pas cu pas strădaniile protagonistului de a o învăţa câte ceva pe capricioasa Beata, evitând astfel sentimentul nedorit că ar toca de pomană banii murdari ai tatălui ei. Prozatorul ceh construieşte de la bun început o satiră inteligentă, în care, în ciuda aparenţelor, miza nu cade pe acţiune, pe relaţia dintre personaje (care devine, previzibil, una amoroasă), ci pe ironizarea sistemului educaţional din Cehia anilor ’90. Respectul elevilor faţă de profesori lipseşte, breasla profesorilor include tot soiul de indivizi ciudaţi, inadaptaţi care au ajuns să fie dascăli pentru simplul motiv că sistemul nu i-a primit în altă parte etc. Sarcasmul este cu atât mai plauzibil cu cât vine ambalat sub forma unui discurs de insider, emiţătorul fiind parte din sistemul pe care îl critică, vorbind poate la rândul lui în