Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting - cod galben de polei în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti.
Avertizarea este valabilă între orele 08:00-10:00 în sudul judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, inclusiv autostrada A1, A3 şi drumurile naţionale aferente.
În judeţele Dolj, Olt, Vâlcea şi Gorj (inculsiv municipiile Craiova, Slatina, Rm. Vâlcea şi Tg. Jiu), izolat în judeţul Mehedinţi, avertizarea este valabilă între orele 06:00-09:00, iar în judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti, inclusiv autostrada A2 şi drumurile naţionale aferente, avertizarea durează între 05:30-09:00.
În toate aceste zone se vor semnala depuneri de polei.