Mihai Eminescu este unica personalitate polivalentă românească ce se lasă mereu interpretată din varii puncte de vedere, datorate bogăţiei şi profunzimii creaţiei sale publicistice şi literar-artistice. S-au scris până în prezent mii de studii şi articole pe marginea creaţiei sale şi, totuşi, nu se epuizează şi nici nu se va epuiza tematica abordării lor. Aşadar, Mihai Eminescu este inepuizabil şi tocmai acest izvor nesecat de interpretări constituie perenitatea lui.

Iată că, în ultimii ani, îl interpretează original şi, în multe privinţe, chiar dacă se repetă, pe ici pe colo, unele idei, opinii fiind spuse deja de alţii, totuşi aduce argumente şi multe noutăţi despre Mihai Eminescu profesorul şi scriitorul Ioan Ţicalo. Remarcându-se în mod strălucit, la început ca un talentat prozator, prin povestiri şi romane pentru care a fost premiat, scriind piese de teatru ancorate în actualitatea imediată, devenind şi un renumit eseist şi critic literar (acumulând deja peste 300 de articole publicate în diferite reviste literare din ţară şi străinătate), Ioan Ţicalo abordează, de un număr de ani, cu îndrăzneală, diferite teme despre Eminescu.

Mai întâi, elaborează „Poetica instrumentelor musicale în poezia eminesciană”, apoi „Mihai Eminescu – poet mioritic”, urmează alte interpretări ale unor opere eminesciene, culminând cu apariţia a două cărţi despre Eminescu: „Mihail Eminescu – Poetul neamului românesc” (Editura Biblioteca Mioriţa, Câmpulung Bucovina, 2009; reeditată de aceeaşi editură în anul 2012) şi „Dor… în concepţia lui Eminescu” (Biblioteca Mioriţa, 2012).

În prima carte – „Mihail Eminescu – Poetul neamului românesc” – Ioan Ţicalo reuşeşte cu brio să demonstreze, şi pe baza afirmaţiilor altor eminescologi, că valoarea lui Eminescu constă în faptul că el a avut o legătură organică cu Divinitatea. Şi aici am cita, dintre multe alte argument