La Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) există posibilitatea să „închiriezi” ambulanţe cu şofer, asistent ori medic, pentru transportul pacienţilor în sau din străinătate, iar tarifele sunt aproximativ aceleași cu cele practicate de firmele de taxi din municipiul Suceava.
Nu e vorba de vreo noutate, ci de un serviciu contra cost oferit la cerere de mai mulţi ani, serviciu despre care însă nu ştie foarte multă lume.
Chiar zilele trecute, o ambulanţă a SAJ Suceava a fost trimisă în Grecia, de unde a adus un pacient care a suferit un accident rutier în acea ţară.
Cum costurile să închirieze de acolo o ambulanță erau mult prea mari, la fel şi pentru serviciile unei ambulanţe private, rudele au găsit varianta cea mai convenabilă, aceea de a plăti transportul unei ambulanțe din Suceava în Grecia.
Potrivit reprezentanților SAJ Suceava, contravaloarea transportului (dus-întors) a ajuns la aproximativ 10.000 de lei.
În 2012, ambulanţele SAJ au plecat la Istanbul şi Budapesta
Potrivit directorului medical al SAJ, Carmen Mihaela Abălaşei, primul transport de acest gen a avut loc în 2008, o ambulanţă fiind trimisă de la Suceava în Germania.
În 2009, 2010 şi 2011, au fost alte trei transporturi internaționale cu ambulanţe, câte unul în fiecare an, în Italia, Germania şi Ungaria (Budapesta - aeroport).
Anul trecut, s-au înregistrat două solicitări de transporturi în străinătate asistate medical, o cursă fiind până la Budapesta, cea de-a doua până în Istanbul.
„Există acest serviciu de mai mulţi ani şi se face în baza unei solicitări scrise din partea familiei pacientului şi a unor documente medicale. Noi nu suntem un serviciu de ambulanţe private, ca să căutăm expres astfel de cazuri, dar atunci când suntem solicitaţi în această privinţă, analizăm şi programăm transportul astfel încât să nu periclităm activitatea serviciul