Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Impozitele bat pasul pe loc în 2013 la Timișoara, dar cresc amenzile cu 16,05%

Publicat in Ora de Timis, vineri 11 ianuarie 2013 ·

TIMIȘOARA. Contribuabilii își vor putea achita impozitele pe locuințe, terenuri și mașini începând de miercuri, 16 ianuarie, în același cuantum ca anul trecut. Marți, Consiliul Local se va întruni pentru a anula hotărârea adoptată în urmă cu câteva săptămâni ce viza majorarea dărilor cu 16,05%.

Marți, în ședința de Consiliu Local se va institui acest nivel al taxelor și impozitelor locale la cât au fost ele în 2012. În privința amenzilor însă nu am procedat la fel, acestea reprezintă altceva, rămân indexate cu 16,05%. Ghișeele se vor deschide de miercuri. Nu avea rost să facem încasări pentru două zile și să punem oamenii pe drumuri, a declarat, vineri, primarul Nicolae Robu.

Edilul-șef a precizat că, în 2012, veniturile totale ale Primăriei Timișoara au fost de 780 milioane de lei. Din acest total, 286 milioane sunt venituri de la bugetul de stat, 480 de milioane reprezintă venituri proprii și 14 milioane provin din fonduri europene.

Am reușit să încheiem anul fără deficit și fără excedent semnificativ, ne-au rămas necheltuiți 444.000 de lei. Eu cred că așa trebuie procedat, cum am făcut și la Poli când eram rector, trebuie cheltuit și angajate cheltuieli în limita veniturilor sigure, astfel încât să nu duci instituția în deficit. Pe de altă parte, trebuie cheltuit cât mai mult cu folos și nu risipind pentru a realiza cât mai multe lucruri. Dacă am fi majorat cu 16% taxele și impozitele, am fi încasat în plus circa 5 milioane de lei. Eu sper că Timișoara este avută în vedere la nivelul Guvernului pe considerente obiective, date fiind proiectele sale foarte serioase, necesitățile sale și date fiind contribuțiile sale la bugetul de stat al României cu sume importante. Dacă din acestea se va decide să fie reținute 5 milioane, cât am fi putut noi să încasăm prin majorare și am optat să nu încasăm, atunci nu avem nicio supărare. Nu ne dorim să se întâ

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°