După această intervenţie, teoretic cel puţin, orice român va înţelege de ce fonduri dispunem şi către ce domenii vor fi orientate dar şi care sunt proiectele în desfăşurare.
Statele Unite îşi avertizează aliaţii britanici de pe continent. Washingtonul cere Marii Britanii să nu părăsească Uniunea Europeană, pentru că o astfel de mişcare ar fi împotriva intereselor americane. Atenţionarea este făcută publică cu puţin timp înainte de discursul pe care-l va rosti premierul Cameron, privind renegocierea statutului Regatului Unit în interiorul Uniunii.
Noi tensiuni între Sofia și București legate de aderarea la spatiul Schengen. Situația politică dificilă din România ar putea amâna o decizie şi în ce priveşte situaţia Bulgariei, pentru că cele două ţări sunt tratate la pachet. Între timp, guvernul olandez, cel mai vehement opozant al integrării celor două state, anunţă că nu a luat nicio decizie privind aderarea României și Bulgariei la Schengen.
Un nou scandal care are în centru moniritatea roma. O grupare naţionalistă din Timişoara anunţă că va oferi bani fiecărei familii de romi care ia decizia să nu mai facă copii. Naţionaliştii Autonomi intenţionează să ofere 300 de lei fiecărei femei care dovedeşte cu un act medical că a fost sterilizată. Directorul executiv de la Romani-Criss Marian Mandache denunţă creşterea manifestărilor extremiste la graniţa de vest a ţării. Un interviu în această seară.
După recentele atacuri armate comise în Statele Unite, administraţia Obama se ţine de cuvânt şi ia măsuri mai stricte de control al armelor. Între timp, se înmulţesc şi iniţiativele la nivel local în aceeaşi direcţie: în Los Angeles primăria a oferit 200 de dolari fiecărui cetăţean care îşi depune arma iar la New York se pregăteşte interzicerea vânzării de arme automate în supermarketuri.
Emisiunea 40 de minute din 10 ianuarie 2013