Pe filele dintr- un carnet se poate însemna orice, dar mai ales urgenţele.
Pentru autorul revenit de la Tropice, atmosfera s-a schimbat dramatic: în locul temperaturilor constante (noaptea mereu 18-20 de grade, ziua – în jur de 30 de grade), a luat în piept salturi climatice mortale, cu scăderi de 20 de grade în numai două zile, cu ploi furioase pornite pe neaşteptate după zile cu cer fără pată. Oamenii circulau astăzi îmbrăcaţi ca la Tropice, tricouri şi bluze uşoare de vară, peste doar o săptămînă nu se putea ieşi fără pulover şi pardesiu. În miezul anului, de pe la mijlocul lui iunie şi pînă în septembrie, o vară cumplită a luat în stăpînire România, cu seceta care a pîrjolit pămîntul ca în celebrele veri ale lui 1946 şi 1947. Căldura a înnebunit o parte a populaţiei ţării. Mulţi dintre vîrstnici au avut atunci impresia că retrăiesc anii 1946-1947, nu doar climatic, ci şi politic, aşteptîndu- se ca scenariul acelui îndepărtat final de deceniu să se repete. Non bis in idem, înţelepciunea latină serveşte uneori la ceva.
Unda estivală de nebunie s-a dovedit tenace; de cînd zăpada a acoperit pămîntul Europei de Est, puseuri periodice ale verii demenţiale izbucnesc la noi cu forţă calorică, în ciuda peisajului hibernal din jur.
La acest început de 2013, întoarcerea la cărţi rămîne posibilă, dar cu măsură: ceea ce se întîmplă în jur e prea fascinant! Notarea unor zile fericite, a suitei de bucurii sau măcar de satisfacţii, nu prezintă mare interes; fericirea nu are istorie şi nu are vîrstă, ea doar există. Chiar şi satisfacţia domoală, mica bucurie burgheză de fiecare zi, benefică pentru fiecare om în parte, rămîne neinteresantă pentru istorie. Mai ales că aceasta n-a fost – în cea mai mare parte a secolului XX – decît o suită de nenorociri.
S-au împlinit 23 de ani de cînd asistam, cuprinşi de neîncredere fericită, la prăbuşirea lui Ce
