Stan Stoica

Istoriografia românească între imperativele ideologice şi rigorile profesionale (1953-1965)

Editura Meronia

Având la bază lucrarea de doctorat a autorului, cartea urmăreşte evoluţia istoriografiei în perioada de trecere de la filosovietism la comunismul naţional. La moartea lui Stalin (1953), România se număra printre aliaţii docili ai Moscovei. Interesele sale păreau a se identifica cu cele ale sovieticilor. Dispariţia "tătucului popoarelor" avea să determine schimbări importante în blocul socialist, inclusiv în raportarea conducerii R.P. Române la URSS. Gheorghiu-Dej a iniţiat un proces de desprindere din îmbrăţişarea "marelui urs", care a început în 1955 şi s-a finalizat cu celebra "Declaraţie de Independenţă", din aprilie 1964. Istoriografia a urmat toate oscilaţiile înregistrate în sfera politico-ideologică, relevându-se astăzi ca un barometru fidel al acestora. Bazată în cea mai mare parte pe documente de arhivă până nu demult inaccesibile, lucrarea aruncă noi lumini asupra disputelor lumii istoricilor acelei perioade. Este clarificată înlăturarea lui Roller din fruntea domeniului, în 1955, şi locul acestuia în cadrul sistemului până la dispariţia sa fizică, în 1958. Este explicată noua politică a regimului faţă de intelectuali, ca şi alegerea în Academie a unor istorici formaţi în "vechiul regim". Sunt aduse lămuriri biografice legate de istorici importanţi ai acelei perioade, precum C. Daicoviciu, E. Condurachi, D. Prodan, A. Oţetea, M. Roller, P. Constantinescu-Iaşi, B. Câmpina, Gh. Haupt, E. Stănescu, V. Cheresteşiu, T. Bugnariu, E. Campus, N. Fotino, ca şi despre activişti de partd din domeniul cultural, precum P. Niculescu-Mizil şi Pavel Ţugui. Sunt adunate şi sistematizate datele privind reabilitările din 1957 şi represiunea din 1958-1960. Lucrarea descoperă cititorilor culisele editării lucrării K. Marx, Însemnări despre