Gheorghe Ştefan, primarul municipiului Piatra Neamţ, unde vineri dimineaţă a fost amplasată o bombă sub maşina lui Bogdan Mararu, lider al lumii interlope locale, afirmă că aceasta este o situaţie fără precedent în oraş, el afirmînd că acum "toată lumea este în siguranţă".
"Am vorbit încă de la prima oră cu şeful Poliţiei Piatra Neamţ, totul este sub control, s-a acţionat cu profesionalism, iar în momentul de faţă situaţia este sub control şi toată lumea din oraş este în siguranţă. Zona este izolată, îngrădită. Este o situaţie pe care noi nu am mai întâlnit-o la Piatra Neamţ, dar important este că suspecţii au fost prinşi şi acum există o stare de linişte", a declarat primarul Gheorghe Ştefan.
La ora transmiterii acestei ştiri, operaţiunile pentru dezamorsarea dispozitivului exploziv montat sub maşina lui Bogdan Mararu sunt în desfăşurare, fiind coordonate de o echipă de specialişti trimisă de SRI de la Bucureşti.
Echivalentul explozibilului găsit sub maşina lui Bogdan Mararu este de 5,5 kilograme de trinitrotoluen (TNT), iar o eventuală deflagraţie ar fi avut loc pe o suprafaţă de 350 de metri, potrivit unor surse judiciare.
Maşina sub care s-a găsit explozibilul se afla la o distanţă de un metru şi jumătate de blocul în care locuieşte propietarul maşinii, mai spun sursele citate.
Şase pesoane au fost duse la audieri la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Neamţ în cazul privind tentativa de asasinat a interlopului Bogdan Mararu.
Vineri, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Neamt, împreună cu ofiţeri de politie judiciară din cadrul BCCO Bacău şi SCCO Neamţ, au prins în flagrant delict trei tineri membri ai unei grupări specializate în săvârşirea de infracţiuni de violenţă - omor calificat, distrugere calificată şi acte de terorism. Conform DIICOT, sub coordonarea liderului