de Peter Godfrey-Smith, Ed. Herald, 2012

Subintitulat „O introducere critică în teoriile moderne“, volumul lui Peter Godfrey-Smith este incitant din mai multe puncte de vedere. Pune la îndemâna cititorului pasionat de știință și de literatura din jurul ei un strălucit compendiu despre natura științei, în argumente și categorii care vizează o istorie complexă a unei odisei a minții umane departe de a se sfârși. Este o introducere în filosofia științei, cu referire la principalele metode științifice care s-au ilustrat în ultima sută de ani, dar și cu o prezentare sintetică a ceea ce s-a numit Revoluția Științifică (1550-1700), acolo unde s-au ilustrat spirite ca Bruno, Galilei sau Newton. Nu doar autorul, ci majoritatea celor care se ocupă cu filosofia științei sunt de acord că știința a apărut grație unui grup mic de oameni în Europa ulterioară Evului Mediu, iar unii iau ca bornă modelul copernican (1543) propus de astronomul polonez Nicolaus Copernic. Există o tradiție empiristă în știință, adică semnificația faptului că la baza oricărei observații științifice stă experiența. Experiența o fi fost ea bună, dar s-a dovedit că nu era totul. Mai mult de atât, de la un timp ducea la scepticism: se considera că nu vom putea ști niciodată totul, prilej de lentoare și de îndoială care frâna dezvoltarea. Senzație, fenomenalism sau, cu expresia lui John Stuart Mill, materia ca posibilitate permanentă de producere a senzațiilor. Mintea ar fi închisă în spatele unui văl de idei sau de senzații și nu are acces la ceea ce este dincolo de văl. Mai târziu, acest tip de povești cu substrat metafizic a fost abandonat. Când a venit Karl Popper, empirismul domnea, în formula empirismului logic, sub formula inventată de Carnap cu al său pozitivism logic: „În știință nu există adâncimi; pretutindeni există suprafață“. Popper a criticat cu severitate teoriile empiriștilor logici