Fiul magistratului Petre Grigore Răşcanu (foto), Dinu Răşcanu, stabilit la Geneva, vrea să recupereze moşia şi solicită de la autorităţile locale o clădire care a aparţinut familiei.

Câteva familii boiereşti au dominat aşezările rurale din jurul Romanului. Conacele somptuoase, luxul din interiorul acestora, suprafeţele de teren aflate în administrare şi slugile care lucrau pe aceste domenii caracterizează societatea boierească din secolele XVIII – XIX. Indiferent de rangul pe care îl ocupau sau de originea lor – străină sau “pământeană” -, moşierii şi-au pus amprenta asupra zonelor în care au ales să-şi gospodărească domeniile.

De numele comunei Ion Creangă, de exemplu, se leagă familia boierului Răşcanu. Reprezentanţii administraţiei publice de la Ion Creangă spun că boierul Petre Grigore Răşcanu a deţinut în comună peste 90 de hectare de teren agricol şi câteva clădiri. Magistrat de carieră, Petre Grigore Răşcanu, născut la 7 iulie 1876, la Huşi, a fost procuror general la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti. Răşcanu a fost voluntar în războiul de reîntregire a României, dar a cunoscut şi teroarea comunistă. Arestat pe 6 iulie 1950, împreună cu soţia Elena şi fiul Dinu, inginer, a fost acuzat de complicitate la înaltă trădare pentru că avea cunoştinţă de legăturile cumnatului său, Alexandru Liciu, cu Legaţia engleză. Alexandru Liciu, preşedinte la Curtea de Apel Bucureşti, fratele soţiei lui Petre Grigore Răşcanu, a fost un alt boier care a locuit în comuna Ion Creangă. Boierul Răşcanu a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, iar soţia şi fiul – la 10 ani de temniţă grea. Pe 12 iulie 1955, Petre Grigore Răşcanu a murit în închisoarea de la Piteşti, pentru că a refuzat sistematic să-i demaşte pe cei cu care colaborase.

După cinci ani de la decesul soţului, Elena Răşcanu a fost eliberată din penitenciarul Miercurea Ci