Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eveniment Răzbunare mafiotă: oraşul Piatra Neamţ este închis, în urma unei ameninţări cu bombă. Trei suspecţi au fost reţinuţi

Publicat in News Pascani, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Vineri dimineaţă, oraşul Piatra Neamţ a fost închis de autorităţi, după ce sub maşina unui cunoscut interlop a fost plasat material explozibil. Poliţiştii i-au prins în flagrant pe cei trei suspecţi în timp ce montau bomba sub maşină.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Neamţ, Cătălina Bădeanu, cei trei tineri au fost monitorizaţi de către SRI, DGIPI, DIICOT şi Direcţia de Operaţiuni Speciale din IGPR timp de două săptămâni, iar vineri dimineaţă au fost prinşi în flagrant. Reprezentantul Poliţiei a precizat că cei trei au montat dispozitivul exploziv sub maşina lui Bogdan Mararu, parcată pe strada Privighetorii din municipiul Piatra Neamţ. Cei trei bărbaţi încercau să monteze explozibilul militar sub maşina lui Bogdan Mararu când poliţiştii i-au prins în flagrant. Bărbaţii erau monitorizaţi de mai multe luni, serviciile secrete aşteptându-se la acest atentat cu bombă.

Flagrantul a fost organizat de procurorii DIICOT, care au acţionat în colaborare cu SRI. Din primele informaţii difuzate de posturile de ştiri, agenţii serviciilor secrete ştiau încă din preajma Sărbătorilor de iarnă despre planurile rivalilor lui Mararu. Potrivit Realitatea TV, suspecţii voiau să plaseze sub maşina interlopului un kilogram de explozibil C4. O echipă de pirotehnişti şi genişti de la Bucureşti se va deplasa la Piatra Neamţ, pentru a se asigura că nu mai există niciun pericol. Până atunci, oraşul rămâne închis. fără ca nimeni să poată să părăsească sau să intre în municipiu. Măsura va fi ridicată doar atunci când vor fi prinşi toţi suspecţii în acest caz, autorităţile bănuind că cei trei bărbaţi au complici. Întreaga zonă din jurul maşinii a fost evacuată, oamenii au fost scoşi din case la primele ore ale dimineţii.

Prefectul de Neamţ, Ilie Mitea, a declarat că zona în care a avut loc atentatul cu bombă a fost evacuată pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi.

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum o ora
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 18 minute
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Prima reacție a Chinei după ce SUA au bombardat instalațiile nucleare ale Iranului

HotNews acum 2 ore
China a acuzat SUA că au încălcat dreptul internațional prin atacul aerian asupra Iranului și că au crescut tensiunile în Orientul Mijlociu, relatează The Guardian. Într-un comunicat publicat pe X, Ministerul Afacerilor Externe din China a cerut un

Pete Hegseth: SUA transmit mesaje publice şi private Iranului, prin mai multe canale

News.ro acum o ora
Statele Unite încearcă să comunice prin mai multe canale cu oficialii iranieni după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în timp ce preşedintele Donald Trump şi principalii săi colaboratori îndeamnă Teheranul să accepte o

Claudiu Târziu a lansat, la câteva săptămâni de la despărţirea de AUR, Acţiunea Conservatoare: Ne asumăm cu responsabilitate rolul de partid de opoziţie şi vom sancţiona dur fiecare derapaj al acestei coalitii trădătoare

News.ro acum o ora
Claudiu Târziu a lansat, sâmbătă, Acţiunea Conservatoare, la câteva săptămâni de la momentul la care anunţa că se desparte „definitiv” de AUR motivând că această alianţă „a fost înlocuită cu Partidul George Simion”. Târziu afirmă că noua formaţiune

Netanyahu, convorbire cu preşedintele american Donald Trump

Ziarul Financiar acum 51 minute
Guvernul israelian a publicat duminică o fotografie în care premierul Benjamin Netanyahu vorbeşte cu preşedintele american Donald Trump, informează Sky News. Israelul nu au precizat dacă fotografia a fost făcută înainte, în timpul sau după atacurile

JD Vance: Nu suntem în război cu Iranul, ci cu programul său nuclear

Mediafax acum 18 minute
„Nu suntem în război cu Iranul. Suntem în război cu programul nuclear al Iranului”, a declarat Vance. El a continuat spunând că SUA nu au niciun interes să trimită trupe americane pe terenul iranian. Decizia Statelor Unite de a ataca Iranul a provoc

Întâlnire la Moscova între Vladimir Putin și ministrul de Externe al Iranului. „E prietenul nostru”

HotNews acum 3 ore
Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă la Istanbul, că va merge astăzi la Moscova, pentru o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters. „Plecam în această după-amiaz

Academicianul Leon Dănăilă a murit. Avea 91 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Renumitul neurochirurg Leon Dănăilă a decedat, astăzi, 22 iunie 2025, la vârsta de 91 de ani. Academicianul a realizat în cariera sa peste 40.000 de intervenții chirurgicale pe creier. „Astăzi, medicina și neurochirurgia au pierdut unul dintre cei m

FOTO Captură impresionantă la frontiera cu Ucraina. Peste 500.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări

Ziua Constanta acum 6 ore
O echipă mixtă formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali, care își desfășura activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, a identificat o sumă importantă de bani ascunsă în interiorul unor cartușe de țigări. O echipă mixtă for

Vremea

București
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

16°/26°
mar.

16°/29°
mie.

16°/30°
Constanta
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

17°/25°
mar.

20°/29°
mie.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

10°/28°
lun.

14°/28°
mar.

17°/27°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

12°/30°
lun.

13°/33°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°