Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică

Publicat in Observator Cultural, vineri 11 ianuarie 2013 ·

În luna ianuarie a anului 1945, aproximativ 75.000 de cetățeni români de etnie germană (bărbați între 17 și 45, femei între 18 și 30 de ani) au fost deportați în Uniunea Sovietică, pentru „reconstrucția“ țării, situație care a durat în cele mai multe cazuri pînă în 1949. La 6 ianuarie 1945, Comisia Aliată de Control, dirijată de sovietici, cerea mobilizarea populației germane apte de muncă, pentru ca în 11 ianuarie să înceapă ridicările propriu-zise, coordonate de sovietici, dar implicînd și instituții ale Statului român, cum ar fi Jandarmeria și Poliția. (Șvabii sătmăreni sînt un caz particular: au suferit aceeași soartă ca și ceilalți etnici germani din România, însă au început să fie ridicați încă de pe 1 ianuarie 1945.) Pentru comunitatea germană din România, luna ianuarie este astfel luna comemorării acestor evenimente tragice, cînd a fi sas ori șvab a devenit o culpă etnică colectivă, un cinic paradox avînd în vedere contextul celui de-Al Doilea Război Mondial. Literatura privind deportarea se bazează adeseori pe interviuri de istorie orală. Acestea sînt fără doar și poate interesante și relevante cît privește valoarea lor de mărturii și de surse primare, însă sînt arareori însoțite de analize profunde. (1.) O remarcabilă excepție o constituie cele trei tomuri impozante semnate de un colectiv de cercetători de la Uni­versitatea din Münster (Georg Weber și alții) și publicate în 1995, adevărată operă-standard privind deportarea. (2.) Georg Weber și colaboratorii săi, folosindu-se de un instrumentar amplu, ținînd de mai multe discipline (sociologie, istoriografie, critică literară ș.a.), analizează multiplele fațete ale fenomenului. În România, Hannelore Baier s-a străduit să aducă în prim-plan deportarea ca eveniment istoric, publicînd două culegeri de documente și extrase din amintiri despre acest subiect, valoroase la rîndul lor prin trimiterile la

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A renunțat la cariera în Bioinginerie Medicală și s-a făcut pompier, pentru a salva vieți. Cine este Alexandra Carla Poliec

Gandul acum 3 ore
Alexandra Carla Poliec este o tânără de 23 de ani din Botoșani. Ea este absolventă de bioinginerie medicală, iar vineri a depus jurământul militar la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, potrivit unui comu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°